fbpx
 
La 27 august 1989, Frontul Popular al Republicii Moldova organiza o mare adunare națională, care a impus, la 31 august 1989, adoptarea limbii române ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin.

Asociațiile civice „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Moldova vrea Autostradă” și „Împreună pentru A8” cer o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă.

Întăriri din Moldova, pentru mitingul anti-PSD de pe 10 august. Mulți localnici din Iași, plus alții care au plecat de acolo în străinătate, iau drumul Capitalei, cu dublu scop: să ceară demisia corupților din politică și construirea de autostrăzi, care să dea viteză dezvoltării economiei.

Poliţiştii de frontieră de la Albiţa  efectuează cercetări cu privire la o tânără, cu cetățenie română şi Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Premierul Dăncilă a spus, ieri, că vrea declararea în CSAT a autostrăzii Comarnic - Brașov ca fiind de importanţă naţională şi realizarea acesteia din fonduri guvernamentale, în condițiile în care „birocraţia este destul de mare", iar în ţară "s-a format această instituţie a contestaţiilor”. Așadar, soluţia PSD pentru ca această autostradă să fie realizată este finanțarea din fonduri guvernamentale și transformarea acesteia, printr-o decizie a CSAT, într-un obiectiv de interes național. Această declarație este o recunoaştere implicită a Guvernului că A8 (Ungheni-Iași-Tg. Mureș) nu este de „interes naţional” şi nu poate fi făcută din cauza “birocraţiei”.

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată pentru aproape toată ţara. Prima avertizare intră în vigoare luni de la ora 13.00 şi este valabilă până la ora 18.00. Local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. A doua avertizare, care vizează şi Capitala, este valabilă de luni după-amiaza până marţi dimineaţă, la ora 6.00.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o nouă avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate.

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtuni și cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în mai mult de jumătate dintre judeţele ţării, până vineri dimineaţă.

Judecătorii Curţii Constituţionale din Republica Moldova au demisionat miercuri in corpore. Potrivit unui comunicat de presă emis de instituţie, judecătorul Veaceslav Zaporojan a fost abilitat de plenul Curţii Constituţionale să exercite atribuţiile administrative ale preşedintelui Curţii până la alegerea unui nou preşedinte.

Cedarea puterii de către partidul Democrat din Moldova şi evadarea liderului fracţiunii, Vlad Plahotniuc, din ţară, l-a făcut pe preşedintele Partidului Politic „Partidul Nostru” (PN), Renato Usatîi să revină în Republica Moldova. Potrivit membrilor PN, Usatîi ar fi fost aşteptat la vama Sculeni de sute de oameni.

Pagina 9 din 26

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30