fbpx
 
Mașinile le-au luat în februarie, actele le-au măsluit în iulie. Toți șefii Primăriei au comis frauda. Hordilă, fost director al Poliției Locale, spune că referatul pe baza căruia s-au cumpărat cele patru Skoda a fost făcut după plecarea sa din funcție. El a părăsit postul în iunie 2013, dar documentul aprobat de Mihai Chirica are data 1 februarie 2013. În realitate, Liviu Hliboceanu, noul șef al Poliției Locale a măsluit actul în luna iulie. Referatul a primit un număr de înregistrare fals, înlocuind adeverința de salariat pentru un credit. Mai gravă decât cumpărarea mașinilor a fost ascunderea adevărului prin fraudă.

 

O declarație tranșantă a fostului șef al Poliției Locale, Alexandru Hordilă, aduce Dosarul Skoda într-un punct nevralgic. Acesta a afirmat că referatul Poliției Locale pe baza căruia au fost cumpărate cele patru mașini pentru șefii Primăriei a fost scris la câteva luni de la achiziție.

 


O obligaţiune din anul 1900, pe care un bucureștean a cumpărat-o de pe net, i-ar putea aduce acestuia o avere. El a obţinut în instanţă executarea silită a Primăriei Iaşi pentru o sută de milioane de euro.

 


Compania românească Blue Air este în negocieri avansate cu producătorul american Boeing pentru cumpărarea a cel puţin 20 de aeronave 737 Max.

 


Marius Bodea va propune un amendament pentru scoaterea posibilității deschiderii a trei incineratoare de deșeuri în Romania, așa cum este prevăzut în forma actuală a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor. PNL Iași va iniția o campanie de informare a antreprenorilor ieșeni cu privire la creșterile de taxe locale adoptate de majoritatea PSD și de implicare a mediului de afaceri pentru a pune presiune pe Primărie în vederea reducerii impozitării. Marius Bodea atrage atenția că tramvaiele SH pe care Primăria vrea să le achiziționeze reprezintă o soluție proastă pe termen lung

 


Republica Moldova nu mai cumpără energie electrică de la Transnistria, ci va cumpăra din Ucraina. Ministerul Economiei a anunțat că „diferența de preț dintre cele două oferte” a dus la această decizie. Măsura este o lovitură pentru economia transnistreană, iar autoritățile autoproclamatei republici au calificat decizia drept „o măsură cu caracter politic, orientată nemijlocit împotriva Rusiei și a Transnistriei”.

 

În loc de Centrala termoelectrică de la Cuciurgan din Transnistria, controlată de gigantul rus Inter Rao, Republica Moldova va cumpăra energie electrică de la firma ucraineană DTEK Trading, controlată de oligarhul Rinat Ahmetov, potrivit jurnal.md. Contractul a fost încheiat pentru perioada 1 aprilie 2017-31 martie 2018.

 


O româncă în vârstă de 18 ani şi-a vândut virginitatea pentru o sumă uriaşă unui om de afaceri anonim din Hong Kong.

 

2,3 milioane de euro este suma obţinută de Alexandra Krefren, potrivit presei tabloide britanice. Fata a colaborat în acest scop cu cea mai faimoasă agenţie de escorte din lume, Cinderella Escorts, agenţie care pune la vânzare virginitatea a peste 300 de tinere din întreaga lume. Alexandra Kefren, originară din Bucureşti, spune că „rezervarea la hotel e făcută” şi deja a vorbit cu cumpărătorul.

 


Românilor le place să se înnoiască aşa că şi-au cumpărat anul trecut mobilă de peste un miliard de euro. Asta înseamnă o creştere a consumului pe acest segment de 20%, potrivit datelor statistice.

 


Cazul unui tânăr din China, despre care presa a scris șocată că și-a bătut părinții în mijlocul străzii, fiindcă aceștia i-au făcut cadou un apartament mult prea mic pentru gusturile sale, a trezit numeroase comentarii pe internet.

 


Cristian Stanciu, vicepreşedinte PSD Iaşi şi consilier judeţean, a înaintat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) o cerere pentru înregistrarea a două mărci: Hotel Astoria şi Grand Hotel Traian. Este „o intenţie de business“. Consilierul PSD a cumpărat în 2016 şi hotelul Studis.

 

Hotel Astoria şi Grand Hotel Traian urmează să fie scoase la licitaţie cel mai probabil în prima jumătate a anului viitor. Stanciu a admis că intenţionează să cumpere cele două hoteluri.

 

„În acest moment, este vorba doar despre o intenţie de business care se poate concretiza sau nu, depinzând de mai mulţi factori. Un prim pas necesar este încercarea de protejare a mărcilor pentru a nu apărea alte surprize ulterioare“, a declarat Stanciu pentru „Ziarul de Iași”.

 

Social-democratul a debutat în afacerile hoteliere în acest an, după achiziţia Hotelului Studis, tot în urma unei licitaţii publice.

În cererile depuse la OSIM, Stanciu a arătat că vrea să înregistreze mărcile pentru activitatea de „restaurante, cazare temporară“, ceea ce înseamnă că intenţionează să păstreze funcţiunea de hotel în cazul în care îşi va adjudeca obiectivele. Potrivit lui Stanciu, licitaţia ar putea fi lansată „în câteva luni“ şi a subliniat că evaluarea celor două hoteluri „se duce spre cinci mi­lioane de euro“.

 

Grand Hotel Traian are 68 de camere, iar Hotelul Astoria, un număr de 57 de camere. La mijlocul lunii octombrie, Curtea de Apel a decis definitiv ca societatea Turism Moldova să intre în faliment şi, în consecinţă, activele firmei ar urma să fie scoase la licitaţie.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Pentru perioada octombrie - decembrie 2016, Compania de Transport Public (CTP) Iaşi a estimat un buget de venituri şi cheltuieli în valoare totală de 24,9 milioane lei, cu un profit brut de 8.000 lei. Cheltuielile cu personalul se ridică la puţin peste 14 milioane lei, în condiţiile în care CTP a preluat de RATP un număr de 1.399 de angajaţi.

 

Datele apar într-un proiect de hotărâre privind bugetul CTP pentru perioada octombrie - decembrie 2016, proiect care va fi supus analizei și votului aleșilor locali în ședința Consiliului Local Iași de luni, 31 octombrie.

 

CTP îşi propune, până la finalul anului, plata tuturor obligaţiilor către furnizori la termenele scadente, plata obligaţiilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, motivarea personalului printr-o politică salarială adecvată şi atragerea forţei de muncă deficitară şi realizarea unui serviciu de calitate pentru cetăţeni.

 

Totodată, CTP vrea să împrumute un milion de euro pentru achiziţia de autobuze rulate. Reprezentanții CTP estimează că vor achiziţiona între 10 şi 26 de autobuze second hand. Demersul companiei vine în contextul în care CTP nu a putut prelua integral contractul de furnizare a 35 de autobuze MAN încheiat de Regia Autonomă de Transport Public, care a intrat în faliment, cu o firmă din Sibiu. Din cele 35 de autobuze, CTP a preluat doar 10 autobuze, care fuseseră livrate înainte de declararea falimentului fostei regii de transport.

 

„Compania de Transport Public îşi propune să acceseze un credit de investiţii în valoare de 1.000.000 euro pentru achiziţia de mijloace de transport (10 - 26 autobuze rulate), mijloace fixe şi obiecte de inventar necesare desfăşurării activităţii de transport public sau investiţii la halele şi garajele societăţii pentru a asigura condiţii mai bune de muncă salariaţilor companiei”, se arată într-o nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.


Pagina 10 din 11

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31