fbpx
 
Procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, au efectuat, joi, 40 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea, Braşov, Constanţa şi Sălaj, într-un dosar furt de criptomonede în valoare de milioane de euro.

O organizaţie criminală acuzată de comiterea a 60 de crime în Europa în ultimii zece ani a fost destructurată datorită unei cooperări a forţelor de poliţie la nivel internaţional, declanşată ca urmare a unei serii de crime comise în Grecia.

Forţele de poliţie din Ucraina, Franţa, Germania, Norvegia şi Statele Unite l-au arestat, într-un efort comun, pe liderul unei reţele de hackeri care operează din Ucraina şi care s-a aflat în spatele unor atacuri cibernetice menite să extragă sute de milioane de euro de la victimele lor, a anunţat marţi Europol, potrivit AFP.

Produsele din canabis devin din ce în ce mai ''puternice'' şi diversificate în Europa, în timp ce alianţele între organizaţiile infracţionale ridică noi provocări pentru securitatea continentului, a avertizat joi Europol, informează AFP.

Europol a anunţat joi că 37 de infractori au fost arestaţi în şapte ţări în timpul unei operaţiuni poliţieneşti de amploare coordonată de poliţia croată pentru a desfiinţa o bandă criminală „extrem de violentă" din Balcanii de Vest, transmite AFP.

Operațiunea Conversus, condusă de România, prin Poliția Română, s-a desfășurat la nivel internațional, în cadrul Platformei Multidisciplinare Europene Împotriva Amenințărilor Penale (EMPACT https://www.europol.europa.eu/crime-areas-and-statistics/empact).

O importantă rețea de hackeri a fost destructurată. A fost o muncă de echipă, ce a implicat de autoritățile din Germania, din Ucraina, agenti FBI și Europol.

Poliţia Română, prin Serviciul Antidrog, a desfăşurat, marţi, în comun cu autorităţi din Olanda, Polonia şi Germania, mai multe percheziţii concomitente, pentru probarea activităţii infracţionale a unei grupări importante implicate în spălare de bani şi trafic internaţional de droguri.

Europol a făcut publică lista celor mai căutate infractoare din lume. Iar pe listă este și o româncă fugită din țară de 10 ani și condamnată la 10 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni, scrie „Adevărul”.

Europol a anunţat luni că forţe de poliţie au dezmembrat un „super-cartel” al drogurilor care controla în jur de o treime din traficul de cocaină în Europa, şi au arestat 49 de suspecţi în mai multe ţări, transmite AFP.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30