fbpx
 
Miza afacerii e uriașă: 400.000 de euro/an profit net

Relu Fenechiu s-a aliat cu Michael Nseir, care i-a cedat firma Michael Com, care deține 30% din clădirea de birouri din Splai Bahlui

Alina Hăilă a rămas cu 70%, dar va avea dificultăți în deciziile administrative

Fosta asistentă și-a trădat patronul când acesta a fost încolțit de DNA, recunoscând că a încasat 900.000 de euro de la Siveco sub forma unei șpăgi mascate destinate lui Relu Fenechiu

Alina Hăilă a fost interpusă și la clădirea Aria din Splai Bahlui dar n-a mai vrut să cedeze părțile sociale după ce șeful ei a intrat cinci ani la închisoare

Revoltător: au primit un contract deşi au avut cel mai mare preţ şi apoi nu au adus toate produsele. Firma IC Creative a onorat doar o parte dintr-un contract atribuit suspect anul trecut de Primărie, iar luna trecută a pierdut un altul, deşi rămăsese singură în cursă. Mai mult, Primăria a dat firma în judecată pentru a plăti peste 40.000 de lei daune, IC Creative face parte din sfera de influenţă a lui Dragoş Gafiţa, asociat într-o firmă cu soţia primarului Chirica. După dezvăluirile REPORTER DE IAŞI legate de contractele lui Gafiţa cu Servicii Publice şi Primăria Iaşi, relațiile s-au răcit, precauțiile fiind mult mai mari.

Una din licitaţiile „cu cântec” de la Primăria Iaşi s-a încheiat cu un fiasco. IC Creative SRL, firma din Rediu care anul trecut câştigase un contract pentru furnizarea de mobilier urban, nu a mai adus decât o parte din produse. La un moment dat firmă de casă a municipalităţii, IC Creative a primit recent o lovitură de graţie din partea aceleiaşi instituţii, licitaţia la care participa singură pentru obţinerea unui pot de peste 500.000 de lei fiind anulată.

Comisiile de recepție sunt direct răspunzătoare pentru stâlpii falși pe Splai Bahlui. Cerințele tehnice din clarificări au aceeași valoare cât caietul de sarcini, fiind parte din acesta. O spun doi experți în achiziții publice. În aceste condiții este inexplicabil de ce Primăria a cerut, pe ambele splaiuri ale Bahluiului, un anumit tip de stâlpi ornamentali de iluminat, dar a recepționat cu totul altceva. PNL cere anchetă în cazul celor două licitații.

Primarul Mihai Chirica refuză să facă lumină în scandalul stâlpilor de pe cele două maluri ale Bahluiului. „În calitate de consilier local, am cerut să văd dosarele de achiziție privind cele două licitații pentru modernizarea Splai Bahlui Mal Stâng și Splai Bahlui Mal Drept. Mi s-a spus să nu mă duc la Primărie, că nu-mi vor fi date, ci să aștept un răspuns scris”, a declarat Răzvan Timofciuc, consilier local PNL.

„La doar 3 zile de când domnul Chirica a acuzat PNL Iasi că minte în privința afacerii scandaloase din jurul achiziției la un preț de doua ori și jumătate mai scump decât prețul normal al stâlpilor de iluminat de pe Splaiul Bahlui, informațiile prezentate de noi au fost confirmate de alte două investigații diferite ale jurnaliștilor din Iasi”, arată deputatul PNL Marius Bodea, într-un comunicat remis astăzi, presei locale.

Chirica continuă să umble cu „cioara vopsită”: stâlpii ornamentali de pe Splai Bahlui nu respectă fișa tehnică. Punct. Diferența de preț a influențat firmele concurente, putând modifica rezultatul licitației. Dragoș Gafița a fost cel care a confundat malurile: a spus că a fost furnizor pentru Splaiul Stâng. În trei rânduri, în acte oficiale, Primăria a cerut ofertanților stâlpi turnați din fontă, dar s-au adus din țeavă, cu elemente de fontă. Contraexemplu: Kronemag Brașov, eliminată dintr-o licitație tot la Primăria Iași, pentru că i-a fost imposibil să respecte caietul de sarcini, care prevedea o diferență de câțiva milimetri. La 168 de stâlpi, tunul lui Gafița este de 127.000 de euro.

În scandalul stâlpilor de pe cele două maluri ale Bahluiului, primarul Mihai Chirica umblă cu cioara vopsită. Declarațiile sale sunt simple perdele de fum. Însă, faptele sunt clare ca lumina zilei.

„Domnul Mihai Chirica nici până la această oră nu a oferit explicaţii opiniei publice de ce, în calitate de ordonator principal de credite, a plătit cu 400.000 euro mai mult pentru stâlpii ornamentali montaţi în cadrul lucrării de amenajare de pe Splai Bahlui, în condiţiile în care sunt neconformi, raportat la cerinţele pe care le-a avut Primăria”, arată Marius Bodea într-un comunicat de presă.

După dezvăluirile făcute de REPORTER DE IAȘI și după ce liberalii au sesizat aspectele grave de corupție în legătură cu achiziția stâlpilor de iluminat de pe Splai Bahlui, primarul Mihai Chirica a declarat ieri, într-o conferință de presă, că tunul de 400.000 de euro dat de firma la care soția sa este asociat nu ar fi treaba Primăriei.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30