fbpx
 
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este acuzat că blochează intenționat deschiderea spitalului din București pentru copiii bolnavi de cancer construit de la zero din donațiile societății civile. „Cât de nemernic să fii?”, spune un senator USR.

O cutie care conţinea donaţii de celule stem a fost furată marţi dintr-un tren Intercity Express (ICE) care se deplasa între localitatea olandeză Arnhem şi oraşul Duisburg din vestul Germaniei, informează DPA.

Terenul și casa de 340 mp utili au fost trecute pe numele părinților din Frumușica (Botoșani), deși aceștia n-au avut nicio contribuție financiară

Vila e în Copou și este un duplex fiind împărțită de subprefect cu sora sa, medic

Casa a fost donată în iulie 2023 lui Constantin Dolachi, dar acesta a omis să o menționeze în declarația de avere completată în luna august. Poate fi sancționat de ANI

Liberalul și-a rezovat PUZ-ul la Primăria în numai un an, deși în 2018-2019, oficial, era în Opoziție față de Mihai Chirica. În realitate făceau blat

Alți ieșeni se chinuie șase ani să-și facă un PUZ

Lui Constantin Dolachi nu-i ies 100.000 de euro din toate combinațiile cu averea, apartamente, mașini, terenuri și donații de la părinți

Stil Nomenclatura: soția a venit prin transfer la APIA, acolo unde lucra și subprefectul

Norma de 145.000 de lei pentru principalii candidați la Parlament a fost impusă de Costel Alexe: „Aduceți banii sau nu veniți la ședință!”

Liviu Bulgaru consideră că a fost „carotat” de colegi deși a venit cu banii de-acasă: alții au fost promovați, el nu

Mesajele deconspirate în Justiție de Liviu Bulgaru sunt o premieră în politica din România: practic, oamenii erau obligați să-și cumpere locurile pe listă cu acești bani

Se pune întrebarea: de ce mai acoperim cheltuielile partidelor și campaniilor electorale de la bugetul de stat dacă se aduc în continuare bani cu sacoșa și se pretind funcții publice la schimb?

Liviu Bulgaru a fost un an secretar de stat la Ministerul Agriculturii și a intrat în CA la Citadin, dar consideră că e prea puțin și vrea banii înapoi

1,3 milioane de lei au plătit 9 candidați de la PNL Iași în 2020, o sumă despre care nu se știe cum a fost descărcată

Mizerie, pisici muribunde, densitate uriașă pe metru pătrat într-un adăpost finanțat din donații dar care e de fapt iadul

Șefa asociației neagă informațiile și spune că imaginile derutează, pentru că sunt realizate înainte de a se face curățenie

Animalele moarte sau aflate într-o stare deplorabilă creează un tablou de coșmar. Aceste animale nu sunt salvate într-un spațiu impropriu, ci mai mut sunt chinuite

S-au turnat două buncăre imense din beton în versantul abrupt al Sărăriei

Biserica Sf. Ștefan este decopertată complet și restaurată în intregime

Părintele Damaschin, liderul Asociației „Glasul Vieții”, este antreprenorul general al unei investiții uriașe

Săli noi și terase se construiesc în jurul bisericii

Investiția este evaluată de preot la doar câteva sute de mii de euro. Restul sunt donații

„Banii primiți n-au legătură cu activitatea socială”, spune preotul Damaschin

Proiectul său de ctitor este impresionant, fiind derulat în mare secret

Echipamentul dublului campion mondial şi european de înot David Popovici, scos la licitaţie în cadrul unei acţiuni caritabile, a adunat în mai puţin de o lună donaţii de peste 40.000 de euro, transmite Agerpres.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31