fbpx
 
Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru furt calificat şi efectuarea de lucrări care pot afecta siturile arheologice, pentru că, folosindu-se de detectoare de metale într-o zonă din extravilanul comunei Albeşti, evidenţiată şi protejată ca sit arheologic, au descoperit şi sustras mai multe obiecte arheologice, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Un vas ceramic a fost sustras de pe un șantier din județul Hunedoara unde se fac descărcări arheologice pentru ca apoi în zonă să fie modernizat un drum județean. Vasul a fost găsit într-un mormânt de către arheologi și se pare că era o ofrandă adusă celui decedat.

Peste 100 de monede medievale au fost recuperate de polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural, în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi tăinuire. Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Peste 2.200 de monede, medalii și obiecte de patrimoniu au fost confiscate în cadrul unei operațiuni de amploare a Europol, la care a participat și Poliția română. Au fost făcute controale la companii și în piețe unde se vând astfel de obiecte și la persoane care caută cu detectoare de metale în siturile arheologice. Polițiștii au urmărit și traseul obiectelor vândute pe internet, precizează Digi24.

Descoperirea a fost făcută în cadrul a două percheziţii făcute de poliţişti în municipiul Roman din judeţul Neamţ şi comuna Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Arheologii au descoperit în apropierea Timișoarei peste 100 de morminte din epoca romană, într-un sit în care s-au identificat locuiri din trei epoci diferite.

În 2010, paleontologii care lucrează pe un cunoscut sit arheologic din Alberta, în Canada, au descoperit maxilarul unui hadrosaur de 75 de milioane de ani. Fosila era „împodobită” cu o picătură de chihlimbar „neobişnuit de mare” - de 7 centimetri lăţime - care conţine o afidă şi resturi de ramuri. Un studiu publicat în Scientific Reports explică incredibilul lanţ de evenimente care au avut loc pentru ca dubla fosilă să ajungă în acest fel până în zilele noastre.

O echipă mixtă de arheologi din cadrul Academiei Române, Institutului de Arheologie Iaşi, Complexului Muzeal Naţional Moldova şi Institutului de Arheologie de la Beijing au început lucrările la un nou sit arheologic aparţinând Culturii Cucuteni, în pădurea Buda din comuna Dobrovăţ.

Cetatea lui David este numele israelian al celui mai vechi cartier din Ierusalim şi un sit arheologic important. Acesta a fost un oraş fortificat din epoca bronzului pe temelia căruia s-a construit oraşul Ierusalim, locul în care regele David şi-a stabilit împărăţia. Se află nu departe de Oraşul Vechi din Ierusalim şi de Zidul de Vest şi este unul dintre cele mai interesante situri arheologice din Israel.

Simboluri sculptate pe pilonii de piatră aflaţi în situl arheologic Gobekli Tepe, din Turcia, demonstrează că, în urmă cu circa 11.000 ani, resturile unei comete au ucis mii de oameni. Alte dovezi arată că acel eveniment a distrus, de asemenea, multe specii de animale mari şi a provocat o mini epocă de gheaţă care a durat peste 1.000 de ani.

 

Cercetători din cadrul Universităţii din Edinburgh au studiat imaginile de animale sculptate pe un pilon - cunoscut sub numele de „piatra vulturului" – aflat în acest sit arheologic. Interpretând animalele ca simboluri astronomice şi folosind software-ul pentru a potrivi poziţiile lor în funcţie de modelele stelelor, cercetătorii au stabilit că evenimentul ar fi avut loc în anul 10.950 î.Hr.

 


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30