O femeie de 63 de ani, care, ieri dimineață, se deplasa, la ora 5.00, către locul de muncă, a fost atacată de un recidivist proaspăt ieșit din pușcărie.

Un tânăr de 24 de ani din Bacău, dat dispărut de mai mult timp de familie, a fost descoperit spânzurat într-un apartament din cartierul ieșean Metalurgie. Trupul tânărului, care era într-o avansată stare de putrefacție, a fost găsit în dulap, spânzurat de bara de umerașe.

Primăria Iași va investi în perioada următoare aproximativ 2 milioane de euro în reabilitarea unor importante căi rutiere din oraș. Este vorba despre podul din zona Podu Roș și cel din Metalurgie.

Accident extrem de grav, în această seară, în zona Metalurgie.

În cursul zilei de sâmbătă, 30 septembrie, echipele Conest SA vor face lucrări de asfaltare pe Splai Bahlui – Mal Drept, pe tronsonul cuprins între bd. Tudor Vladimirescu și podul Metalurgiei (bd. Chimiei). În timpul lucrărilor circulația rutieră pe tronsonul respectiv va fi închisă, iar traficul va fi deviat pe bd. Tudor Vladimirescu – Calea Chișinăului.

Blocajele pe cele patru mari poduri din Iași vor dispărea. Șeful de proiect e viceprimarul Radu Botez. Pasarelele vor fi cu sens unic, pe cele două maluri. Acestea vor trece peste podurile Cantemir, Podu Roș, Tudor Vladimirescu și Metalurgie, paralel cu Bahluiul. Axele Nord-Sud, Est-Vest nu se vor mai intersecta. Cele două splaiuri vor deveni șosele de mare viteză. Cel mai important: pasarelele sunt ieftine, 10 milioane de euro în total. Anul viitor cică ar începe prima, în Podu Roș. Hai să vedem!

Iașul are nevoie urgentă de pasarele, iar șefii administrației locale au, în sfârșit, o idee demnă de funcțiile pe care le ocupă. Pe axul Cantemir-Metalurgie, 8 pasarele cu sens unic, de-o parte și de alta a Bahluiului, vor traversa cele patru poduri rutiere: Cantemir, Podu Roș, Tudor Vladimirescu și Metalurgie. Astfel, cele două axe de trafic (Nord-Sud, Est-Vest) nu se vor mai intersecta, creând blocajele din prezent. Cei care merg de-a lungul Bahluiului nu vor mai sta la semafoare, ci vor trece deasupra podurilor pe aceste pasarele.

Faci jogging sau mergi cu bicicleta prin oraș? Te îmbolnăvești de opt ori mai tare. Poluarea cu particule şi noxe din Iaşi este o problemă pentru care România riscă să achite amenzi Comisiei Europene. Alt efect negativ: medicii şi specialiştii susţin că sporturile în aer liber înseamnă o cantitate mai mare de noxe intrată în plămânii practicanţilor. Calculele arată că un om care face sport aspiră de opt ori mai mult aer decât un om în repaos.

Oamenii vor să-şi menţină corpul în stare optimă, dar, din cauza poluării, îşi fac mai multe probleme de sănătate. Medicii avertizează că, într-un oraş poluat cum este Iaşul, sportul în aer liber este, de fapt, dăunător. „În alte state există sisteme de avertizare care lansează automat alerte, în perioadele de poluare maximă, pentru ca oamenii să evite aceste zone”, spune un medic ieşean.

Ar fi timpul ca primarul Mihai Chirica să rezolve o problemă gravă: maidanezii care ocupă teritorii întinse din oraș. Sunt cel puțin 15 zone în care e periculos să te plimbi seara. Sterilizarea, obligatorie prin lege, nu este aplicată la Iași. Printre cele mai impresionante haite de maidanezi sunt în Zona Industrială, Metalurgie, Tătărași, Trei Fântâni, Păcurari și Alexandru. Ziua mai stau ascunși, dar după lăsarea întunericului își iau în stăpânire teritoriile. Salubris spune că sunt aduși din afara Iașului, dar reprezentanții asociațiilor de protecție îi contrazic: sunt pui ai câinilor din oraș, care n-au fost sterilizați. Cele două cazuri de atacuri din ultima vreme pot fi doar începutul.

O hartă a Iașului trebuie neapărat să conțină o adăugire, o steluță cum i se spune. Ce zone să eviți dacă vrei să ajungi întreg acasă. Spre deosebire de zonele violente din lume, unde atacurile armate sunt zilnice, la Iași trebuie bifate pe hartă locurile în care maidanezii se înmulțesc și atacă.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top