fbpx
 
Un cuplu de italieni a plecat în vacanţă la Cracovia (Polonia), însă la sosire şi-a dat seama că a ajuns în România, la Craiova, scrie gazzettinodelchianti.it.

Administratorul unei agenții de turism din Alba și o angajată au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare, deoarece au eliberat peste 600 de facturi false, pentru diverse pachete turistice.

Ministerul Economiei s-a autosesizat după ce o agenție de turism din Grecia și-a suspendat activitatea, iar peste 1.300 de români au fost păgubiți. Autorităţile spun că românii ar putea beneficia de protecţie în acest caz şi că au luat legătura cu omologii din Grecia.

Anunțul vine după ce în week-end compania Thomas Cook a avut numeroase discuții cu băncile și creditorii pentru a obține noi fonduri pentru supraviețuirea firmei. Toate negocierile au eșuat.

Ore de coşmar în aeroportul din Barcelona pentru 18 copii, membrii ai unui ansamblu artistic din Capitală. Atât cei mici, cât şi însoţitorii lor şi-au petrecut noaptea în aerogară, după ce nu au putut urca în avionul care urma să îi aducă acasă. Se pare că nu ar fi avut incluse în bilet şi bagajele de cală.

Un bărbat de 41 de ani şi-a agresat şi împuşcat în zona capului soţia de 31 de ani, apoi a fugit. Totul s-a întâmplat marţi, 9 mai, într-o agenţie de turism de pe strada Viilor din Sectorul 5 al Capitalei.

 


Cristian Rizea este acuzat de Paralela 45 că nu şi-a plătit biletele de avion. Anunţul vine la câteva zile după ce un hotel a reclamat că nu şi-a plătit cazarea.

 

Fostul deputat PSD Cristian Rizea datorează de circa doi ani companiei Paralela 45, una din cele mai mari agenţii de turism din România, aproximativ 4.000 de euro pentru zece bilete de avion pe ruta București-Nisa, a declarat miercuri, pentru News.ro, proprietarul companiei, Alin Burcea, care consideră că Rizea este „un escroc în serie care nu a vrut nicio clipă să plătească aceste bilete”, şi că orice încercare de a-şi recupera banii s-a dovedit un eşec.

 


O falsă agenţie de turism care se ocupa cu traficul de persoane şi introducerea ilegală de imigranţi în Europa a fost descoperită într-o operaţiune de amploare a Europol şi a forţelor de poliţie din peste 50 de ţări.

 

Falsa agenţie de voiaj activa în Grecia şi pentru moment nu există informaţii asupra numărului de imigranţi pe care ar fi reuşit să îi treacă ilegal de controalele de la frontieră. Pe aeroportul din Atena, agenţii Europol au reuşit să reţină 4 imigranţi ilegali care aveau asupra lor paşapoarte false şi bilete de avion cu destinaţia Italia. Nu sunt singurele reţineri. Europol a anunţat că au fost arestate peste 300 de persoane şi au fost identificate peste 500 de victime ale traficului de persoane.

 

În cadrul aceleaşi operaţiuni au fost confiscate aproape două tone şi jumătate de cocaină şi aproape 200 de mii de euro.

 

(Sursa: digi24.ro)


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31