fbpx
 
Ministerul Educaţiei anunţă că 6.480 de candidaţi s-au prezentat mircuri la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. Dintre aceștia, 8 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, iar 433 s-au retras din motive personale. Primele rezultate vor afişate în 29 iulie.

Poliţia Locală a fost ani de zile într-un soi de non-combat suspect în unele procese pentru demolarea construcţiilor ilegale de pe raza municipiului Iaşi. Trai pe vătrai într-un oraş în care instituţia care verifică respectarea regulilor din urbanism nu se duce la procese cu lunile, nu întocmeşte corect acţiunile şi pierde dosarele prin perimarea acestora. Culmea delăsării: Poliţia Locală a pierdut un proces pentru că nu a depus două taxe de timbru în valoare totală de 40 de lei. În alte cauze pierdute în serie, reclamaţii s-au plâns că nu trebuia să meargă la proces Poliţia Locală, ci Primăria, şi au câştigat. Abia după zeci de procese pierdute în acest fel, Primăria Iaşi a dat delegaţie şefului Poliţiei Locale ca instituţia să poată merge în instanţă în numele Primăriei.

Exemple de procese în care Poliţia Locală a pierdut procesele pe mâna ei sunt o mulţime. Recensământul îl poate face oricine, sunt decizii transparente postate pe portalul instanţelor din România. Instituţia subordonată Primăriei ori nu s-a mai ocupat de procese şi acţiunile respective s-au „perimat”, ori nu a plătit taxă de timbru. Ba, mai mult, la mai multe procese, cei amendaţi sau care riscau să rămână fără clădiri au spus pur şi simplu că nu trebuia să-i cheme la judecată Poliţia Locală, ci Primăria, conform legii. Şi judecătorii le-au dat dreptate.

Misterul pluteşte prin instituţiile cu şefi interimari, de vină fiind, cel mai probabil, factorul politic. În decurs de două luni, două dintre cele mai importante instituţii din Iaşi nu şi-au găsit şefi dintr-un motiv stupid. Cei înscrişi pentru şefia de la Finanţele Regionale şi de la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi-au depus dosarele, apoi nu s-au mai prezentat.  

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31