Un bărbat de 33 de ani, din comuna suceveană Dărmăneşti, a ajuns în arestul poliţiei sucevene după ce s-a îmbătat şi a violat-o chiar pe mama sa. De ruşine, femeia nu a reclamat fapta imediat după comiterea ei, ci după câteva zile distanţă. Violatorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

Incidentul s-a petrecut în urmă cu o săptămână, însă femeia nu şi-a reclamat fiul decât la câteva zile după comiterea violului, de ruşine şi din cauza şocului în care se afla.

 

Poliţiştii din Dărmăneşti au primit recent o reclamaţie din partea Milicăi C., de 56 de ani, din comuna Dărmăneşti, despre faptul că în urmă cu aproape o săptămână, fiul ei a întreţinut relaţii sexuale cu ea, fără consimţământul ei.

 

Din verificările făcute de oamenii legii a reieşit că, în seara zilei de 25 octombrie 2016, în jurul orei 22.30, fiul femeii, Gheorghe Jitariu, de 33 de ani, din Dărmăneşti, s-a întors acasă în stare de ebrietate. Acesta a ameninţat-o pe mama sa, după care a dezbrăcat-o şi a întreţinut relaţii sexuale normale cu ea, fără să o lovească sau să-i rupă hainele pe care le purta.

 

Milica C. nu a reclamat imediat cele întâmplate, în primă fază din cauza stării de şoc, iar ulterior de ruşine. In urma probelor administrate de poliţişti, pe numele lui Gheorghe Jitariu a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat în faţa instanţei de judecată, magistraţii suceveni dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Sentinţă exemplară pentru unul dintre cei mai violenţi interlopi din România. Aproape 32 de ani de puşcărie, atât a primit unul dintre locotenenţii Cordunenilor. Condamnarea a fost dată pentru mai multe capete de acuzaţii, printre care proxenetism, trafic de droguri şi viol.

 

Bărbatul în vârstă de 41 de ani este un locotenent al clanului Corduneanu. Costel Jugravu, poreclit „Maimuţa", este considerat unul dintre cei mai periculoşi proxeneţi din Iaşi.

 

Pedeapsa pe care a primit-o de la instanţa Tribunalului Iaşi i-a şocat pe toţi apropiaţii. Acesta a fost cercetat pentru trafic de minori, trafic de persoane, trafic de droguri dar si viol. Pentru aceste infracțiuni a primit o pedeapsa de 8 ani și jumătate. Instanța însă a adăugat potrivit codului penal un spor de pedeapsă care a ajuns la 23 de ani de închisoare. În felul acesta, pedeapsa finală este de 31 de ani de închisoare, din care proxenetul va trebui să execute 30. Sentința nu este definitivă.

 

(Sursa: romaniatv.net)


Procurorii ieşeni au trimis în judecată un bărbat de 35 de ani, pe care îl acuză de viol şi corupere sexuală. Cristian Costraş, domiciliat în comuna Bosia, s-a deplasat până în localitatea Dancu cu o bicicletă şi a reuşit să ademenească două copile, de 4 şi 6 ani, pe un câmp, una dintre minore fiind abuzată sexual.

 

Potrivit documentului de trimitere în judecată, în seara zilei de 20 august, minorele A.M. (6 ani) şi E.N. (4 ani), se jucau în faţa unui bloc din localitatea Dancu. La un moment dat, fetele s-au îndepărtat de o altă minoră de 12 ani, care le avea în grijă și au dat peste Cristian Costraş, care le-a promis că, dacă merg cu el, le va arăta o floare care le va îndeplini toate dorinţele. Inculpatul a mers astfel cu cele două copile în marginea satului Dancu. „Costraş a dezbrăcat-o de haine pe minora A.M., inclusiv de chiloţei, şi, folosindu-se de ameninţări cu suprimarea vieţii, a supus-o la un act sexual oral - cunnilingus. După acest prim act sexual, inculpatul Costraş Cristian şi-a dat jos pantalonii, atingând victima cu penisul în zona genitală“, au arătat procurorii în rechizitoriu.

 

Fetița mai mică, de 4 ani, a fost obligată să asiste la întreaga scenă. Ea a fost ameninţată în tot acest timp că, dacă nu stă liniştită lângă el, va fi mâncată de șerpi. Victima pedofilului a început să ţipe şi, din acest motiv, agresorul a decis să le abandoneze. Costaș a fost identificat după imaginile luate de pe camerele de supraveghere din zonă. Micuța agresată l-a identificat și ea, după fotografiile anchetatorilor.

 

Conform expertizei psihologice făcută de specialiști, minora „prezintă simptome de stres predominant sub forma anxietăţii şi hipervigilenţei, sentiment de vinovăţie determinat de deziluzia gândirii magice, ca urmare a unui episod de punere în pericol a siguranţei propriei existenţe, cu o conotaţie sexuală pe care nu o înţelege.“

 

Cristian Costraş a mai fost condamnat la 15 ani de închisoare tot pentru viol, fiind eliberat în din închisoare anul trecut.


O fetiţă de opt ani a fost violată de unchiul său în timp ce mama ei dormea beată pe acelaşi pat. Vasile Mocanu a fost arestat preventiv şi trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru viol în formă calificată.

 

Caz revoltător în comuna ieşeană Dobrovăţ. Un individ de 53 de ani a abuzat-o sexual pe nepoata sa de opt ani, în aceeaşi cameră în care se afla şi mama fetei, care dormea din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice.

 

Potrivit rechizitoriului, copila, fratele ei geamăn şi o soră de 12 ani, rămăseseră în grija mamei după ce tatăl lor a decedat, în iulie anul acesta.

 

Irina M., mama celor trei copii, avea o relaţie cu cumnatul său, încă înainte de decesul soţului. În iunie, femeia a mers acasă la concubinului ei, unde a consumat în exces băuturi alcoolice, iar apoi a adormit, în timp ce fetiţa şi fratele său se jucau în curtea casei.

 

Procurorii susţin că atunci când copila a intrat în locuinţă pentru a bea apă, Vasile Mocanu a târât-o într-o cameră şi a violat-o.

 

„Acesta (Vasile Mocanu- n.r. ) a luat partea vătămată de braţ, obligând-o să meargă într-o cameră unde s-a întins pe pat şi i-a cerut minorei să se aşeze deasupra. Pe acelaşi pat dormea martora M.I., aflată în stare de ebrietate”, arată procurorii în rechizitoriu.

 

Pentru a o convinge pe nepoata sa să întreţină cu el un act sexual oral, Mocanu i-a promis că îi va da ciocolată, dar pentru că aceasta a refuzat, a obligat-o.

 

„După consumarea actului sexual oral, inculpatul a încercat să întreţină şi un raport sexual normal, care nu s-a consumat întrucât persoana vătămată acuza dureri şi a începutsă plângă“, se mai arată în documentul citat.

 

Fratele fetiţei,  care intrase în casă pentru a vedea de aceasta nu mai vine la joacă, a asistat la o parte dintre scene şi s-a dus să o anunţe pe sora mai mare. Alertat de zgomotele din curte, individul a renunţat la planul său.

 

Copiii nu i-au povestit nimic mamei, dar o lună mai târziu, fetiţa de 12 ani, i-a spus ce s-a întâmplat unei surori de 20 de ani, care s-a întors acasă din străinătate. Tânăra este cea care a anunţat Poliţia.

 

„Persoana vătămată a fost audiată în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, ocazie cu care a descries în amănunt abuzul la care a fost supusă de către unchiul său, inculpatul Mocanu Vasile, folosind păpuşile de recuzită pentru a descrie un act sexual oral şi un raport sexual normal”, susţin anchetatorii.

 

În faţa procurorilor, Mocanu nu a recunoscut faptele, susţinând că „a pupat persoana vătămată ca pe o nepoată” şi nu a întreţinut cu aceasta relaţii sexual.

 

În septembrie, bărbatul a fost arestat preventiv.


O bătrână de aproape 80 de ani din judeţul Vaslui este judecată de magistraţii Tribunalului Vaslui după ce a omorât în bătaie un bărbat care a vrut să o violeze.

 

Acuzată de lovituri cauzatoare de moarte, bătrâna a fost cercetată şi trimisă în judecată în stare de libertate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

 

Profira Angheluţa a relatat judecătorilor Tribunalului Vaslui despre cum a ajuns să-l omoare în bătaie pe bărbatul care „s-a dat” la ea, profitând că fiul bătrânei nu era acasă.

 

„Mi-a fost frică, domnule judecător. L-am apucat de cap şi l-am tras afară din casă. A căzut pe scări şi l-am bătut cu cizmele în cap”, a declarat bătrâna completului de judecată.

„Cam cât timp a durat această luptă”, a interogat-o judecătorul.

„Credeţi că eu m-am gândit atunci cât durează? L-am bătut cu cizmele până nu am mai putut. Acum îmi pare rău, eu nu am vrut să moară. Dar ce puteam să facă dacă el a început să se dea la mine, să mă pipăie. I-am cerut să plece din casă, dar el a tăbărât peste mine. Ce puteam face?”, şi-a continuat bâtrâna declaraţia.

 

Victima bătrânei de 80 de ani a fost un bărbat de 56 de ani, din satul Protopopeşti, comuna Tăcuta, prieten cu fiul victimei, iar crima a avut loc pe 31 octombrie 2015.

 

Pentru faptele sale bătrâna riscă acum între 6 şi 12 ani de închisoare.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Sam Armstrong, tânărul şef de cabinet al parlamentarului britanic Craig MacKinlay, a fost arestat fiind bănuit că a atacat şi violat o femeie în incinta Parlamentului.

 

Agresiunea s-a petrecut după ce tânărul de 23 de ani ar fi consumat cantităţi uriaşe de alcool chiar pe terasa Camerei Lorzilor, scrie Daily Mail.

 

Sam Armstrong a povestit că a băut vinerea trecută până în zorii zilei împreună cu un grup de consilieri conservatori şi femei la barul care vinde băuturi subvenţionate în incinta Parlamentului.

 

Ulterior, Armstrong şi una din femeile prezente la petrecere s-au retras în biroul şefului acestuia, Craig MacKinlay, unde ar fi avut loc violul de care este acum incriminat tânărul. MacKinlay este parlamentar pentru South Thanet, Kent, iar Armstrong este nu doar şeful său de cabinet, ci şi purtătorul său de cuvânt. 

 

„Erau cu toţii extrem de beţi”, a declarat un martor ocular citat de tabloidul The Sun.

 

(Sursa: EVZ.ro)


O tânără de 16 ani îl acuză pe pădurarul din satul vasluian Bleșca de faptul că a abuzat-o sexual, a amenintat-o şi a hărţuit-o. Povestea este însă mult mai complicată, pentru că dacă iniţial aceasta a declarat oamenilor legii că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu pădurarul, ulterior, pusă în faţa probelor, tânăra a recunoscut că a acceptat să se întâlnească cu pădurarul, întrucât se simţea singură.

 

Singurul care crede însã cu toatã ființa lui în existența acestui viol este concubinul fetei:

„Am încredere 100% în ea. Suntem de un an de zile împreunã, nu ar fi fost capabilã de asa ceva. El a fortat-o”, a spus tânãrul.

 

Atitudinea aceasta și-a pãstrat-o chiar și dupã ce, în urma probelor de la dosar, procurorii au decis clasarea acestuia, întrucât s-a constatat cã cei doi au întreprins relații sexuale de comun acord. Oamenii din sat spun însã cã toatã povestea nu este decât rezultatul unui scandal dintre socrii tinerei și pãdurar. Pãdurarul este un fruntaș a satului, ocupând funcția de consilier local PSD.

 

Totul a început în luna martie a acestui an, când pãdurarul din satul Bleșca, Radu Ciocan, i-ar fi fãcut avansuri tinerei de 16 ani, Florina Militaru, cea care se afla într-o relație de câteva luni cu Daniel Cojocaru (27 ani), din satul Bleșca. Dupã plecarea acestuia la muncã, în Anglia, la aproximativ douã sãptãmâni, Florina a aflat numãrul de telefon al pãdurarului și l-a sunat spunându-i cã vrea sã aibã o relație de prietenie cu acesta întrucât se simte singurã, deoarece concubinul ei este plecat în Anglia. Ba mai mult, aceasta i-a spus cã o doare capul și „a dat de înțeles cã ar dori sã întreținã relații sexuale cu numitul Radu Ciocan. Acesta a acceptat și, la începutul lunii martie 2016, cei doi au stabilit de comun acord sã se întâlneascã, fapt ce s-a și întâmplat într-o searã, pe la orele 24:00. Dupã ce numita Florina Militaru a venit în parchetul cu lemne (nr. suprafațã de pãdure în care se fac recoltãri legale de masã lemnoasã) al pãdurarului Radu Ciocan, parchet ce se afla la aproximativ 150 de metri de locuința acesteia, cei doi au întreținut raporturi sexuale normale, o singurã datã, în autoturismul numitului Ciocan Radu. Dupã ce a avut raportul sexual, numita Florina Militaru a mers la domiciliul ei și nu a spus nimãnui de cele întâmplate”, se aratã în referatul procurorilor.

 

(Sursa: realitatea.net)


Judecătoria Bârlad a dispus eliberarea din arest a lui Cristian Butnaru, bărbatul acuzat că ar fi beneficiat de favorurile şefului Poliţiei Bârlad, după ce a violat o tânără de 17 ani. Inculpatul este acuzat de viol şi lipsire de libertate şi plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

Judecătorii au decis înlocuirea măsurii preventive şi în cazul celui de-al doilea inculpat, Marian Ghintuială, acuzat de tentativă de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Procurorii au atacat decizia judecătorilor, Tribunalul Vaslui urmâns să hotărască definitiv asupra măsurii preventive în cazul celor doi inculpaţi.

 

Cristian Butnaru a fost arestat preventiv pe 26 iunie, anul curent, fiind acuzat că a sechestrat şi violat o fată din satul Ghergheşti, la începutul lunii mai 2015. Procurorii au invocat în reacţia târzie a unei măsuri preventive, că autorităţile judiciare din Bârlad, prin şeful Poliţiei Bârlad, ar fi încercat să denatureze adevărul.

 

În timpul cercetărilor, procurorii l-au pus sub acuzare şi pe şeful Poliţiei Bârlad, acuzându-l de abuz în serviciu. Urmare a extinderii verificărilor, comisarul-şef Vasile Chelaru a fost inculpat şi pentru instigare la fals şi instigare la delapidare. Reţinut pentru 24 de ore, şeful Poliţiei Bârlad a fost plasat ulterior sub control judiciar. Pus sub acuzare, Vasile Chelaru s-a retras din Poliţie pensionându-se anticipat.

 

Potrivit anchetatorilor, violul care a zguduit Poliţia Bârlad a avut loc pe 3 mai 2015. Victima o tânără de 17 ani ar fi fost hărţuită la telefon de Cristian Butnaru, timp de mai multe zile, până când l-a ameninţat că îl va reclama la Poliţie. Pe 3 mai 2015, adolescenta se întorcea dintr-o vizită din localitatea Piatra Neamţ. Tânăra a fost abordată de inculpat care a amenințat-o.  În ajutorul său, Butnaru şi-a chemat un prieten, pe Ghintuială Marian, căruia i-a indicat unde este.

 

„Ulterior acestui moment cele trei persoane s-au indreaptat împreună către barul I.I. Toma amplasat vis-a-vis, unde au stat aproximativ 30 min. În continuare, minora este condusă cu taxi-ul doar de catre Butnaru Cristian la imobilul unde locuieşte inculpatul Ghintuială şi este urcată – în timp ce este ţinută de mână şi trasă cu forţa – la locuinta aparţinându-i lui Ghintuială Marian (acesta din urma a coborât pe traseu). A fost introdusă în interiorul apartamentului, uşa de acces în interiorul locuinței a fost închisă, apoi a fost împinsă într-una din camere, lovită în mod repetat peste faţă cu palmele şi obligată să întreţină un raport sexual cu inculpatul”, explică procurorii în actul de sesizare al instanţei.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Un musulman din Norvegia de patruzeci de ani a fost arestat după ce şi-a violat fiica, pe care a acuzat-o că a devenit „prea modernă”.

 

Bărbatul este acuzat de viol şi incest după ce şi-a atacat sexual fiica, la domiciliul familiei din Fredrikstad. Potrivit comunicatului Parchetului, fata a explicat poliţiştilor că a fost violată de către tatăl său ca pedeapsă pentru că avea un mod de viaţă prea modern.

 

Anette Sogn, purtătoarea de cuvânt a poliţiei, a declarat pentru Fredrikstad24:

 

„S-au certat înainte de viol. Tatăl era mânios pentru că fiica sa nu respecta modul de viaţă islamic.”

 

După agresiune, tânăra, de 20 de ani, a fugit acasă la ea. Pe drum, s-a întâlnit cu doi factori poştali cărora le-a povestit cele întâmplate. Aceştia au alertat poliţia.

 

Tatăl a declarat că nu înţelege de ce este acuzat şi ce rău a făcut.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Un tânăr de 17 ani din judeţul Vaslui, acuzat că a comis două violuri în doar trei luni (fiind cercetat în libertate după prima fapta), a fost condamnat de magistraţii bârlădeni pentru primul viol comis asupra femeii de 40 de ani la internarea într-un centru educativ pe o perioadă de doi ani. Sentința este definitivă, nefiind atacată de procurori. Săptămâna viitoare instanţa urmează să pronunţe sentinţa şi pentru cel de-al doilea viol, la care victimă a fost o copilă de doar 12 ani.

 

Ciprian Andronic şi-a recunoscut faptele atât cea de viol, cât şi cea de furt (a sustras telefonul victimei, după viol), beneficiind astfel de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă, înjumătăţite din start, având în vedere starea sa de minorat.

 

Astfel, magistraţii Judecătoriei Bârlad au dispus o pedeapsă sub minimum special, prevăzut de lege, hotârând aplicarea unei măsuri educative privative de libertate: internarea într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, scrie „Adevărul”.

 

În plus, adolescentul a fost obligat să achite victimeri, o femeie de 40 de ani din localitatea Vutcani, suma de 8.000 de lei, cu titlul de daune materiale şi morale. Femeia batjocorită, are trei copii minori şi un băiat de 23 de ani care trăieşte în concubinaj cu mătuşa agresorului.  După ce a batjocorit-o, ca şi în cazul fetiţei de 12 ani, i-a luat telefonul şi a fugit.

 

Decizia instanţe bârlădene a rămas definitivă, nefiind atacată de procurori şi cu atât mai puţin de tânărul inculpat.

 

Fiind minor, anchetatorii au decis cercetarea lui în stare de libertate, tânărul recunoscându-şi faptele.

Trei luni mai târziu, tânărul a acostat o fetiţa de 12 ani, în timp ce se întorcea de la un magazin din sat şi sub ameninţarea unui cuţit a dus-o într-o curte părăsită, unde a abuzat-o sexual. Fetiţa a fot ameninţată că va fi omorâtă şi aruncată în fântână dacă va striga după ajutor. Abia după cel de-al doilea viol, procurorii au dispus reţinerea tânărului şi prezentarea lui în faţa judecătorilor, care emis mandat de arestare preventivă pe numele său.

 

Ciprian Andronic urmează a primi condamnarea în cel de-al doilea dosar de viol pe 11 octombrie.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Pagina 18 din 19

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top