Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgenţă din Oradea, a ținut să precizeze, luni, după ce o fostă pacientă a unității medicale a obținut în instanță dreptul de a primi despăgubiri de 50.000 de lei în urma infectării cu stafilococ pe perioada spitalizării, că "stafilococul nu este exclusiv microb de spital". Directorul medical susține, în ciuda deciziei instanței - care reprezintă o premieră în România - că "poate fi vorba de o autoinfectare".
Un foișor aparținând Primăriei Iași s-a prăbușit peste doi ieșeni. Incidentul a avut loc miercuri, în zona Ciric. Una dintre victime a ajuns la spital.
Un bărbat de 40 de ani a murit, joi după-amiază, într-un accident petrecut pe raza localităţii ieşene Miroslava, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un TIR.
Profitând de prestigiul uniformei şi de încrederea pe care o presupune meseria de jandarm, un bărbat care lucra din 2003 în sistem, a încercat să ademenească un băiat de 15 ani şi i-ar fi propus să întreţină relaţii intime cu el.