fbpx
 

Un argeșean s-a ascuns în casa amantei și a spus că este sechestrat pentru a scăpa de datorii: a fost căutat de 150 de polițiști


Un bărbat din localitatea argeșeană Hârseşti care anunţase că este sechestrat a fost căutat de 150 de poliţişti, el fiind în cele din urmă găsit în locuinţa unei femei, unde se ascundea pentru a se sustrage de la plata unor datorii.

Bărbatul, de 42 de ani, care locuia singur, plecase de acasă încă din data de 27 septembrie şi nu mai revenise, dispariţia fiind sesizată de mama sa, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că acesta s-ar fi deplasat pe raza localităţii Ştefăneşti, pentru a ridica salariul de la firma unde lucra, cerând să intre în concediu medical, după care nu a mai fost văzut. În seara zilei de 7 octombrie, acesta şi-a sunat sora, alarmând-o că ar fi într-un loc necunoscut, de unde nu este lăsat să plece", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul a fost căutat de 150 de poliţişti, care au scotocit albia pârâului Cotmeana, izlazul şi peste 50 de proprietăţi din localitatea de domiciliu.

„În urma căutărilor, bărbatul a fost găsit în timp ce se ascundea în locuinţa unei femei de 47 de ani, din aceeaşi localitate, cu care bărbatul avea o relaţie. Cel în cauză şi-a justificat gestul invocând nişte datorii financiare", informează IPJ Argeş.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română - Biroul Operaţiuni Speciale Piteşti, la căutări participând şi 20 de jandarmi.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: