Un tânăr își caută mama, domiciliată în Iași, dispărută de mai bine de două săptămâni

Un tânăr își caută mama, domiciliată în Iași, dispărută de mai bine de două săptămâni

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost dată în urmărire naţională şi internaţională, după ce fiul său a anunţat Poliţia că nu a mai reuşit să ia legătura cu mama sa de două săptămâni.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani nu reuşeşte să ia legătura cu mama sa, Leonte Camelia, fapt care-l îngrijorează.

Tânărul locuieşte în comuna Gropeni, judeţul Brăila, iar mama sa este domiciliată în judeţul Iaşi, motiv pentru care ţineau legătura doar prin telefon şi prin intermediul reţelelor de socializare.  

„Fiul ţinea legătura cu mama sa prin intermediul convorbirilor telefonice şi al reţelelor de socializare, asta pentru că locuiau în judeţe diferite. Tânărul declară că nu a reuşit să mai ia legătura cu mama sa de aproximativ două săptămâni”, a declarat pentru „Adevărul” inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.   

Deşi de două săptămâni încearcă să ia legătura cu femeia, tânărul nu ştie nimic despre ea nici acum. Situaţia nu l-a îngrijorat doar pe fiul femeii, ci şi pe autorităţi, astfel că Leonte Camelia a fost dată în urmărire naţională şi internaţională.   

Până acum, reprezentanţii IPJ Brăila spun că nu au primit informaţii despre femeia în vârstă de 43 de ani.   

„Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie", a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.   

Semnalmente: înălţime 1,60 de centimetri, o greutate de aproximativ 60 de kilograme, păr lung, drept, de culoare neagră, ten alb, ochi căprui. Îmbrăcăminte şi încălţăminte: nu se cunoaşte.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top