fbpx
 
Primarul USR, Leon Bălteanu a făcut pas important pentru construcția unei școli noi în comuna pe care o conduce, pentru ca elevii să aibă parte de o educație de calitate. În acest moment a fost finalizat studiul de fezabilitate și sunt șanse mari, ca la începutul anului 2024, să demareze lucrările. Edilul ieșean și-a arătat grija și pentru Școala Gimnazială Vasile Alecsandri” Mircești, care va primi dotări în valoare de 300.000 de euro, după ce a fost semnat contractul de finanțare prin PNRR.

Comuna Mircești se află printre cele șase comune din județul Iași care vor beneficia de construcția și dotarea unei școli noi, la standarde moderne de studiu. Primarul USR Leon Bălteanu a avut deja o primă întrevedere cu o comisie a Băncii Mondiale. „Întâlnirea cu comisia a decurs bine și am încredere că toți pașii proiectului vor fi îndepliniți la timp, căci elevii au nevoie de noua școală cât mai repede. Educația copiilor noștri reprezintă viitorul nostru, al tuturor, a declarat Leon Bălteanu, primarul din Mircești.

Un bărbat a decedat, luni dimineaţa, în urma unui accident rutier care a avut loc în comuna Mirceşti din judeţul Iaşi între un TIR şi un autoturism.

Când comunitatea se unește cu primarul, atunci mafia politică din județul Iași poate fi învinsă. Locuitorii din Mircești s-au alăturat marți, 2 august, primarului USR Leon Bălteanu și au forțat PNL și PSD să aprobe bugetul local pentru anul 2022.

Furt de tot râsul într-un sat din Vaslui. Unul dintre hoţi a rămas atârnat în gardul casei de unde intenţiona să fure bani şi bunuri şi i-a dat de gol apoi şi pe complicii săi. În plus, şoferul care trebuia să le asigure scăparea nu avea permis de conducere.

Cazul este unic în țară: pur și simplu comuna este paralizată la ordinul PNL, pentru că oamenii au votat un primar USR

De trei luni, consilierii PSD și PNL au boicotat comuna refuzând să voteze bugetul. Primarul i-a revocat, dar prefectul numit de PSD a contestat decizia: blocaj total

Viceprimarul PSD nu vine la serviciu, dar edilul USR nu are voie să-l dea afară. Liderul PNL Costel Alexe ceruse numirea unui viceprimar PNL, iar acum se răzbună

Fără buget la jumătatea anului, comuna Mircești pierde fondurile PNRR, o comunitate fiind sacrificată. Nu mai sunt nici măcar bani de salarii

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în această dimineață, pe DJ 208, în Mircești. Conform ISU Iași, coliziunea a avut loc între un autoturism și un TIR, transmite NewsPascani.com.

Accident rutier grav, luni dimineață, pe DN2 – E85, în apropierea localității Săbăoani, în intersecția cu drumul spre Mircești, în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia o persoană a fost rănită.

O femeie în vârstă de 45 de ani, originară din comuna ieșeană Mircești, și-a pierdut viața în cursul zilei de marți, 7 mai, după ce a fost împușcată mortal la Cave, în apropiere de Roma, chiar de soțul ei italian.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31