fbpx
 
Formaţiunea 0830. Aşa se numea în limbajul birocraţiei penitenciare, unul dintre cele mai îngrozitoare locuri de exterminare din Gulagul românesc - Periprava.

 

Acolo, între anii 1958-1964, pe Braţul Chilia în Dobrogea, „duşmanii poporului” munceau 12 ore pe zi, fără hrană, dar bătuţi cu ranga sau cu sârmă ghimpată, din ordinele lui Ion Ficior (torţionarul condamnat abia recent de justiţia română, pentru crimele din perioada comunistă). În urma tratamentului inuman la care au fost supuşi, mulţi deţinuţi au pierit cu zile, neavând parte nici măcar de un mormânt unde familiile să le poată aprinde o lumânare.

 


Torționarul Ion Ficior a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție( ÎCCJ) la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității. Fostul comandant al lagărului de muncă de la Periprava a fost acuzat de moartea a peste 100 de deţinuţi politic, între 1958 şi 1963. Ioan Ficior a fost ridicat miercuri de poliţişti de la locuinţa sa din Capitală și condus spre închisoare.

 


Dacă va fi găsit vinovat în dosarul Mineriadei, fostul președinte Ion Iliescu proate primi o pedeapsă între 15 și 25 de ani de închisoare, chiar dacă are 86 de ani. La vârsta de 91 de ani, Alexandru Vișinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

 

Fostul președinte Ion Ilescu este unul dintre cei mai în vârstă inculpați români cercetați penal pentru crime împotriva umanității. El este anchetat de procurorii militari în dosarul privind Mineriada din 13-15 iunie 1990.

 


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31