fbpx
 
PSD şi ALDE trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru care au primit votul românilor făcând, cât mai rapid, distincţia clară între actul de guvernare, pe de o parte, şi problemele personale cu justiţia ale liderilor lor, pe de altă parte, transmite Cioloş.

 


„PNL este pregătit în orice moment să își asume guvernarea. Evident, nu vom accepta să guvernăm în orice condiții. Obiectivul este ca țara să nu mai fie condusă de PSD. Nu putem conlucra cu bucăți din PSD. E prematur să deschidem discuția. Adversarul nostru este partidul despre care nici nu mai știm dacă e la guvernare", a precizat șeful liberalilor.

 


ALDE va avea trei sau patru portofolii în viitorul Guvern, reiese din declarațiile făcute astăzi de președintele PSD, Liviu Dragnea. Cele două formațiuni au semnat astăzi un protocol de colaborare.

 


Copreşedinţii ALDE, Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au semnat, luni, documentul prin care cele două partide se constituie în Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie, protocolul prevăzând susţinerea unui prim-ministru comun al unui guvern în care reprezentarea partidelor să se facă proporţional şi constituirea unei majorităţi parlamentare.

Liviu Dragnea si PSD au sustinut insistent ca Guvernul Ciolos nu a avut nicio realizare notabila. Prin intermediul televiziunilor prietene si a unei propagande sufocante, Dragnea a incercat sa lipeasca de Guvernul Ciolos eticheta „guvernul zero”. Insa realitatea este cu totul alta.


Fostul primar și lider PSD Iași, Gheorghe Nichita, susține că partidul din care a fost nevoit să-și dea demisia nu va putea guverna dacă PRU nu intră în Parlament. Nichita candidează pe lista PRU pentru Camera Deputaţilor.

 

„Am susținut astăzi (n.r.: ieri), la sediul PRU Iași, o Conferință de Presă în care, pe baza unui sondajul CCSB am demontat strategia PSD Iași conform căreia votul pentru Nichita și pentru Partidul România Unită va fi un vot irosit. Am informații foarte sigure că aceasta va fi una din liniile de atac ale PSD Iași, ei considerându-mă un pericol și nu un partener”, afirmă candidatul PRU care spune că are informații de la foști colegi de partid potrivit cărora PSD Iaşi ar pregăti împotriva sa un atac.

 


Pagina 5 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31