fbpx
 
Paștele Cailor este o sărbătoare care pică în aceeași zi cu Înălțarea Domnului sau ziua de Ispas, adică exact la 40 de zile după Paști. Sărbătoarea mai este cunoscută drept "Joia iepelor".

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

De luni începe Săptămâna Patimilor, o perioadă de pocăinţă şi îndreptare duhovnicească pentru toţi creştinii, care încheie astfel vremea de pregătire sufletească pentru cea mai mare sărbătoare creştină.

Ruşii au sărbătorit deja investirea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite, care va avea loc vineri seara.

Diplomați străini în misiune în România au pregătit o surpriză de Ziua Culturii naționale: au recitat versuri din Mihai Eminescu și George Coșbuc.

Brigada 15 Mecanizată, continuatoarea tradiţiilor Regimentului 15 „de Dorobanţi”, a împlinit 140 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca evenimentul, Marea unitate a organizat pe parcursul mai multor zile, începând cu 9 ianuarie, o serie de manifestări.

Din cele mai vechi timpuri, tradițiile pe care le împlinim în ziua de Crăciun atrag norocul și bucuriile în viața noastră în Noul An. Colindele aduc belșug. La masa de Crăciun este de bun augur să ascultăm colinde, cântece ritualice de belșug, de rodire a ogoarelor și de armonie în relațiile interumane. Să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.

Pentru ca sporul casei să nu se risipească, negustorii și oamenii de afaceri împlinesc un ritual: din ziua de Crăciun ei încep să noteze într-un caiet seria banilor cheltuiți în fiecare zi. În timp, s-a constatat că prin acest obicei, gospodarul nu mai face cheltuieli neprogramate și paguba fuge din căminul său.

Tăierea porcului de Crăciun are o dată bine fixată în tradiția creștină românească. Este un moment de sărbătoare denumită Ignat pentru că în calendarul creștin-ortodox, ziua îi corespunde Sfântului Ignatie Teoforul.

Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se știe că a lăsat Bisericii documente prețioase – scrisorile sale dedicate comunităților creștine prin care trecea pe drumul martiriului, care a avut loc la Roma. Acestea se numără printre puținele mărturii vii ale unui sfânt mucenic, aflat înaintea pătimirii. Totodată, în această zi de sărbătoare, conform calendarului creștin-ortodox, este dezlegare la ulei și vin.

S-a născut departe de gloanţe şi bombardamente! Este povestea unui băieţel sirian care a văzut lumina zilei ieri, în maternitatea Spitalului de Urgenţă din Galaţi.

Părinţii lui, împreună cu cei doi fraţi, locuiesc în Centrul pentru Solicitanţi de Azil din luna octombrie, de când au fost trimişi din Grecia. Famila se gândeşte să îl boteze Yosiuf Andrei, pentru că a apărut pe lume în ajunul unei mari sărbători româneşti.

Este zi de sărbătoare pentru aproape 700.000 de români care poartă numele de Andrei, Andreea şi derivate ale acestora și care îşi sărbătoresc onomastica. Ziua Sfântului Andrei a fost declarată prin lege sărbătoare publică şi este zi liberă din 2012.

Pagina 6 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31