Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) organizează joi și vineri, 25 și 26 mai, de la ora 18:00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, cea de a șasea ediție a Festivalului Folcloric Studențesc cu participare internațională „Așa-i viața omului”. Ediția din acest an va debuta, în premieră cu o paradă a portului popular a tuturor ansamblurilor prezente la Festival, printre care amintim și pe cele ale comunităților studenților străini. Concret, este vorba despre parada celor 13 ansambluri care va începe la ora 16:00 și va avea ca traseu Casa de Cultură a Studenților, Parcul Copou, Parcul Expoziției, USV Iași.