fbpx
 
Sindicatele din Poliție, la judecată cu „Paraziții”: „Ne-au înjurat de toți sfinții și răniții!” (AUDIO)

Sindicatele din Poliție, la judecată cu „Paraziții”: „Ne-au înjurat de toți sfinții și răniții!” (AUDIO)


Sindicaliștii din Poliție vor să dea în judecată formația Paraziții, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliție” și pe care polițiștii o consideră jignitoare, din cauza versurilor. Iulian Surugiu, președintele SNAP, a declarat că va merge la instanță săptămâna viitoare, relatează Mediafax.

„Săptămâna viitoare, la Tribunalul Municipiului București, îi vom acționa în judecată pentru calomnie și pentru ce mai găsesc avocații acolo, că nu poți să-i înjuri pe toți polițiștii din țara asta la modul ăsta. Adică fiecare mai greșim, dar totuși, este foarte mult”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).

Surugiu mai spune că cei de la Paraziții au exagerat de această dată, pentru că înjură și familiile polițiștilor.

„Nu am spus niciodată că avem numai polițiști deștepți, frumoși, dar nici așa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toți sfinții și de toți răniții. Deocamdată nu știm ce fel de daune vom cere”, a mai declarat Surugiu.

Piesa trupei Paraziții, pe care sindicalistul o consideră jignitoare pentru polițiști, se numește „Antimiliție”, și a fost lansată recent.

 

Sursa: Hotnews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: