Groapă comună cu foști prizonieri de război români, unguri, germani și italieni, descoperită în Rusia. Sunt între 15.000 și 20.000 de schelete

Groapă comună cu foști prizonieri de război români, unguri, germani și italieni, descoperită în Rusia. Sunt între 15.000 și 20.000 de schelete

O groapă comună a fost descoperită în Rusia, în care ar putea fi 15.000-20.000 de cadavre îngropate în anul 1943, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, potrivit publicației Il Fatto Quotidiano. În aceasta au fost găsite resturi umane ale unor prizonieri români, unguri, italieni şi germani.

 

Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete, iar cei mai mulți sunt italieni. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad. Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene.

 

După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime: italieni, germani, români şi unguri – prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete. Groapa comună a fost descoperită în iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă.

 

„Mulţumim asociaţiei ungare Had-és Kultúrtörténeti Egyesület pentru semnalarea care ne-a permis să luăm legătura cu persoanele din Rusia care se ocupă de această descoperire excepţională”, a declarat Gianfranco Simonit, responsabil al Secţiei de cercetări istorice a Grupului de speologie San Martino.

Simonit a declarat că Ambasada Italiei din Rusia a fost informată în iunie în legătură cu acest caz, la fel şi reprezentanţele diplomatice ale Germaniei, Ungariei şi României.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top