fbpx
 
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost citat în urmă cu câteva zile de procurorul DNA care se ocupă de dosarul Teldrum pentru vineri, când va fi informat de punerea în mişcare a acţiunii penale, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a investit anul trecut peste 350.000 de euro în proprietăți imobiliare din București și împrejurimi. Tânăra a cumpărat un apartament de 260.000 de euro situat aproape de Casa Poporului, dar și două terenuri cu acces la un lac cu știucă, șalău și biban în județul Ilfov.

Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, ca nefondată, o nouă cerere lui Liviu Dragnea de eliberare din închisoare, pe motiv că este deţinut ilegal. Fostul președinte PSD invocase "habeas corpus", o lege promulgată în anul 1679 de Parlamentul englez. Decizia nu este definitivă.

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a pierdut procesul prin care a acționat în instanță o instituție a Comisiei Europene la Tribunalul UE de la Luxemburg.

Fostul președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, va rămâne în închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, luni, ca nefondată, contestaţia împotriva sentinţei din de 30 ianuarie 2020, împotriva condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, luni, încă un recurs înaintat de avocații lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care fostul lider PSD a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Liviu Dragnea a formulat o nouă contestaţie la executare împotriva condamnării pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Ferma „Salcia” din județul Teleorman, deținută acum de Liviu Ilie Dragne, consăteanul şi prietenul din copilărie al lui Liviu Dragnea, a intrat în insolvență, deși a încasat subvenţii pentru agricultură de 1.755.000 de euro de la Uniunea Europeană în 2017 și 2018, potrivit site-ului Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea s-a accidentat la o mână în timp ce lucra, vineri, în atelierul auto al Penitenciarului Rahova, el fiind supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale, a anunţat avocata acestuia, Flavia Teodosiu.

E un semnal evident că Sistemul nu vrea să se schimbe. Racolările PNL din PSD şi de peste tot, precum şi eternizarea în funcţii a baronilor, ale căror pretenţii şi indolență cresc de la o zi la alta, sunt manifestări ale unui Sistem care e obişnuit să se menţină intact, indiferent cum s-au rotit la Putere PDL-PSD-PNL.

Pagina 8 din 51

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30