fbpx
 
Elbit Systems a anunțat că are un contract în valoare de 180 de milioane de dolari pentru furnizarea de drone Watchkeeper X Tactical Unmanned Aerial System (UAS) către Ministerul Apărării Naționale din România, transmite publicația Defence Today, citată de Rador.

Mijlocaşul argentinian Angel Di Maria şi-a anunţat marţi plecarea de la echipa italiană de fotbal Juventus Torino, pentru care a evoluat în sezonul trecut, devenind astfel jucător liber, informează EFE.

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în acest sezon, din cauza multiplelor probleme, formaţia sa nu a reuşit să prindă niciun „iepure" dintre cei trei după care a alergat, campionat, cupe europene şi Cupa României.

Un lobbist a depus o plângere penală în Belgia împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care şi-ar putea vedea astfel imunitatea ridicată, iar SMS-urile pe care ea le-a schimbat cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, ar putea fi consultate de judecătorul însărcinat cu acest dosar legat de achiziţia vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană în numele statelor UE, a anunţat luni Euractiv.

De mai bine de trei ani o companie din China lucrează la un drum de 5,5 km cu o bandă pe sens, primul drum din România construit de chinezi. Este vorba de centura Zalăului și, conform contractului, ar fi trebuit inaugurat luna aceasta, însă lucrările sunt mult în urmă, scrie HotNews.

Procesele prin care Primăria cere îndreptarea unor abuzuri comise de însăși conducătorii săi au devenit o obișnuință

Multe acțiuni în instanță sunt la alibi, pentru a arăta bunele-intenții, în urma unor investigații de presă, urmate de dosare penale deschise de DNA și DIICOT

În cazul Vivo, autorizația de funcționare a fost dată prin falsificarea cărții cadastrale, proprietarul clădirii fiind Gheorghe Cheșcu, unul din cei mai influenți milionari din Iași în Primăria condusă de Mihai Chirica

REPORTER a demascat operațiunea în două articole din 2022, respectiv ianuarie 2023

Imediat, Primăria a cerut anularea propriilor sale decizii, șefii riscând altfel noi puneri sub acuzare

Este ca și cum primarul i-ar fi dat lui Claudiu Asimionesei un teren în rate, cu plata în 150 de ani

Din închirierea a 15 apartamente, familia Asimionesei a obținut 292.000 de lei în 2021 și a raportat cheltuieli de 135.000 de lei

Cota ce revine ieșenilor din această asociere aberantă este de 15.000 de lei, adică 10% din profitul pe anul 2021

Valoarea terenului este de minim 500.000 de euro, deci ieșenii își vor recupera banii în circa 150 de ani. Răbdare!

Poliția Română va avea brățări electronice furnizate de un producător româno-israelian de echipamente de securitate. Acesta a primit un contract de 33 de milioane de dolari de la Guvernul României.

Pagina 2 din 15

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31