fbpx
 
Tribunalul Iași a stabilit pentru 1 februarie primul termen de judecată în dosarul „Flux”.

Înalta Curte de Casație și Justiție dă procurorilor DNA termen de cinci zile în dosarul de corupție al șefului CJ Iași, Costel Alexe, să clarifice ce act de serviciu ar fi încălcat fostul ministru al Mediului atunci când ar fi deblocat alocarea de către Comisia Europeană a peste 5 milioane de certificate de carbon către combinatul siderurgic Galaţi în schimbul unei mite de 22 de tone de tablă, potrivit portalului instanței.

Curtea de Apel din Sofia a stabilit miercuri că pe 10 iunie se va desfăşura ultimul termen al procesului privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare.

Mâine, 25 mai 2022, este termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii persoane juridice că, pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative, termenele pentru depunerea declarațiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ și anume:

Ordonanța de urgență care prevede prelungirea până la 1 octombrie 2021 a termenului până la care poate fi depusă declarația privind beneficiarii reali a fost aprobată în ședința de guvern de joi, 27 mai 2021 – a anunțat pe pagina de Facebook ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

Se pregătește redeschiderea Spitalului Mobil de la Lețcani. Nu se știe însă nici acum când vor fi primiți acolo primii pacienți cu Covid. Spitalul, pentru care s-au plătit 13 milioane de euro, a stat închis mai bine de trei luni, deși spitalele erau pline de bolnavi, iar la ATI, în alte unități medicale, nu mai erau locuri disponibile.

Procurorul de ședință de la DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălarea banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Astăzi a avut loc ultimul termen al procesului, iar decizia instanței ar urma să fie pronunțată „la o dată ulterioară".

Elena Udrea are Covid-19 și nu se va prezenta vineri la ultimul termen în procesul de corupție legat de finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 18 septembrie primul termen în procesul în care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Pagina 1 din 2