Un bărbat a decedat, luni seara, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DN 65A.

Un copil de 8 ani, din localitatea vasluiană Negrești, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost strivit de un tractor.

Doi adolescenți de 16 și respectiv 17 ani, din comuna suceveană Poiana Stampei, s-au ales cu dosar penal după ce au furat 60 de litri de motorină.

O femeie în vârstă de 42 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care o fată de 14 ani, au fost rănite, marţi, în localitatea Mândra, din judeţul Sibiu, după ce o remorcă încărcată cu cartofi, în care se aflau, s-a răsturnat.

Doi tineri de 20 şi 17 ani au fost grav răniţi după ce au intrat cu motocicleta sub un tractor, în localitatea Veştem din judeţul Sibiu. Bărbatul care conducea tractorul se afla în stare avansată de ebrietate.

Un copil de 11 ani a ajuns la spital cu multiple fracturi, după ce tractorul în care se afla, condus de un bărbat care consumase alcool, s-a răsturnat, vineri, în comuna Răducăneni, din judeţul Iaşi. Poliţiştii fac cercetări în aces caz.

Polițiștii din Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

Tragedie în judeţul Mehedinţi, unde doi bărbaţi, între care un preot, au murit după ce tractorul în care se aflau a fost spulberat de un TIR condus de un cetăţean turc. Victimele cărau nişte stupi cu o remorcă nesemnalizată.

O femeie de 72 de ani a murit, duminică după-amiaza, după ce tractorul condus de fiul său s-a răsturnat peste ea, pe câmp, între localităţile Ciuchici şi Nicolinţ.

În această dimineață a avut loc un accident pe malul stâng al cursului de apă Bahlui, aval de Podul Tudor Vladimirescu.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top