fbpx
 
Polițiștii din București, însoțiți de o echipă de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au făcut, luni, percheziții la primăria comunei Botoroaga, dar și acasă la edil.

Actorul spaniol Gabriel Guevara, cunoscut pentru rolurile sale din filmul Culpa Mia şi versiunea spaniolă a serialului Skam, a fost arestat la Veneţia.

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, suspectat că a agresat sexual o fetiţă de 7 ani, a fost reţinut de poliţişti, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Fapta a fost comisă pe data de 11 iulie, în comuna Cilieni.

Actorul american Kevin Spacey a fost declarat nevinovat la finalul procesului său de la Londra, în care a fost acuzat de agresiuni sexuale împotriva a patru bărbaţi. Faptele pentru care era acuzat s-ar fi petrecut – potrivit denunțătorilor – între 2001 şi 2013. La anunțul sentinței, actorul, care împlinește 64 de ani astăzi, a izbucnit în lacrimi.

Un fost ginecolog din New York acuzat de agresiune sexuală de zeci de paciente a fost condamnat luni la 20 de ani de închisoare de către un tribunal federal din Manhattan.

Mama fetiței încheiase cu bătrânul un contract de vânzare cumpărare pentru un imobil cu clauză de întreținere. Femeia habar nu avea ce se întâmpla cu fetița ei în momentul în care pleca la serviciu. După ce a fost agresată de mai multe ori, copilul i-a povestit mamei sale coșmarul pe care l-a trăit.  

Bărbatul în vârstă de 77 de ani, care a agresat o fetiţă de 12 ani pe o stradă din centrul municipiului Ploieşti, a fost reţinut, a anunţat, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit Agerpres.

Un bărbat de 53 de ani din judeţul Iaşi a fost reţinut de procurori după ce a agresat sexual o minoră, fapta având loc pe o stradă din judeţul Constanţa. El i-a oferit fetei 2 lei pentru a-l însoţi, însă copila a refuzat şi a reuşit să fugă.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru infracţiunile de agresiune sexuală şi abuz în serviciu după ce o femeie din comuna Ştefan cel Mare a sesizat că ar fi fost agresată sexual de către un bărbat din aceeaşi localitate, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

S-au adus acuzații grave la Spitalul Județean din Brăila. Un asistent de 36 de ani este bănuit că ar fi agresat sexual o pacientă de numai 15 ani.

Pagina 3 din 15

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31