fbpx
 
Items filtered by date: Miercuri, 27 Noiembrie 2019

Clasic: o firmă-paravan a închiriat subsolul, n-a plătit, a fost evacuată, trimisă în judecată, acum Asimionesei s-a întors printr-o altă firmă. Etajul 1 al clădirii, deținută tot de Asimionesei, printr-un contract secret. Șeful Regionalei, Axinia, refuză să dea prețul chiriei, pe care REPORTER tot l-a aflat: 10 euro/mp. În Piața Unirii, prețul real este 20 de euro/mp. Asimionesei a subînchiriat spațiul tot la stat, celor de la FNGCIMM, unde lucrează „săgeata” sa, Șaramet. Acum, scopul este să ia toată clădirea – femeile de la ghișee știu deja că vor fi mutate la etaj, parterul revenind lui Asimionesei. Axinia, șeful CFR Călători, îi dăduse patronului BZI și parcarea din fața Gării, acum 10 ani, declanșând un scandal imens.

Tipic pentru Ghiocel Asimionesei, liderul BZI: o poveste care confirmă, încă o dată, maniera sa de a face afaceri. În 2017, printr-un interpus, a obținut prin licitație un spațiu de 65 de metri pătrați, la subsolul Agenției CFR din Piața Unirii, dar nu a plătit chiria, a fost evacuat și apoi a încercat, printr-o altă firmă, să ia înapoi spațiul respectiv. Toate ingredientele prin care Asimionesei a devenit ”faimos”: firme interpuse, licitații cu mână moartă, complicitatea șefilor de la firme de stat, țeapă la chirie.

Publicat in Slideshow HOMEPAGE

Publicat in Anchete
În urma a 42 de percheziții efectuate astăzi de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Buzău, au fost ridicate produse susceptibile a avea efecte psihoactive, instrumente utilizate la porţionarea și cântărirea drogurilor, bani şi arme.

Publicat in Justitie
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași au investigat activitatea infracțională a doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de  pornografie infantilă prin sisteme informatice, viol, șantaj și proxenetism.

Publicat in Justitie
Polițiștii Municipiului Arad au depistat în trafic un bărbat, care avea asupra lui și în autoturismul pe care îl conducea, aproximativ 1.000 pastile de ecstasy și peste 18.000 de lei.

Publicat in Social
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Botoșani, au efectuat astăzi 25 de percheziții domiciliare, pe raza județului Botoșani, pentru destructurarea a două grupări infracționale organizate, formate din 30 de persoane, specializate în contrabandă.

Publicat in Moldova
Luna cadourilor ne invită să îi oferim și mediului înconjurător în dar efortul nostru de a-l proteja, însă nu doar acum, ci constant. Până pe 8 decembrie 2019, Iulius Mall Iași și Recycle International vor demara o campanie de reciclare a deșeurilor durabile, iar ieșenii sunt așteptați să se alăture acestei initiațive.

Publicat in Timp Liber
Primarul comunei Dobrovăţ, Cătălin Martinuş, a declarat că pe raza localităţii a fost confirmat primul caz de pestă porcină africană.

Publicat in Social
Curtea de Apel Iași a respins contestația acestuia la măsura arestării preventive formulată de Cocoș Băncuță, liderul clanului Băncuță.

Publicat in Justitie
Procurorii Parchetului General au cerut miercuri pedepse de 12 ani de închisoare pentru George Alin Anastasescu, Paul Gancea și Cristian Mincu, patronii Clubului „Colectiv”, unde a avut loc incendiul din octombrie 2015.

Publicat in Justitie
Pagina 1 din 4