Actualitate

Nota
(0 voturi)
Termenul dat de premierul Ludovic Orban pentru începerea efectivă a lucrărilor la Autostrada Unirii este de aproximativ 2 ani, după realizarea studiilor de fezabilitate, obținerea…
Nota
(0 voturi)
Un cetățean din Caracal a vrut să sărbătoarească Mica Unire într-un mod inedit.
Nota
(0 voturi)
Peste 8.000 de persoane au venit, vineri, în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate cu prilejul aniversării a 161 de…
Nota
(0 voturi)
Polițiștii din Lețcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, distrugere din culpă, conducerea unui vehicul…
Nota
(0 voturi)
Polițiștii ieșeni au fost sesizați, miercuri, cu privire la faptul că agenții de pază, din incinta unei societăți comerciale, au surprins trei persoane, în timp…
Nota
(0 voturi)
Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 190 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și…
Nota
(0 voturi)
O cisternă și trei autoturisme au fost implicate într-un grav accident de circulație în județul Argeș, traficul a fost blocat în zonă, iar la faţa…
Nota
(0 voturi)
Accesul vizitatorilor în Institutul „Matei Balș” a fost restricționat pentru limitarea răspândirii cazurilor de gripă, anunță conducerea unității sanitare. Acesta al al doilea spital din…
Nota
(0 voturi)
Traficul feroviar pe magistrala 200 este oprit vineri dimineaţă după ce un tren de călători care circulă pe relaţia Sibiu – Bucureşt a lovit patru…
Pagina 1 din 797

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top