Avocatul familiei Alexandrei Măceşanu a depus joi la Tribunalul Olt o solicitare de strămutare a dosarului „Caracal”, precum şi o cerere referitoare la mai multe excepţii ce ar urma să fie discutate în camera preliminară.

Gheorghe Dincă i-a povestit unui coleg de celulă că, iniţial, a vrut să arunce în râul Olt corpul Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie 2019, însă apoi s-a răzgândit şi a ars cadavrul într-un butoi din curtea casei sale, relatează Agerpres.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, vor fi prezentaţi vineri la Tribunalul Olt pentru verificarea măsurilor preventive.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea unui număr de opt infracțiuni, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Procurorii DIICOT au finalizat, vineri, rechizitoriul în dosarul „Caracal", urmând ca principalul suspect în acest caz, Gheorghe Dincă, să fie trimis în judecată pentru uciderea celor două tinere.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a fost scos joi dimineaţa din arest şi dus la DIICOT, unde urmează să fie audiat de procurori.

Gheorghe Dincă a depus o cerere prin care cere să fie audiat de DIICOT, susținând că nu el a omorât-o pe Luiza Melencu, așa cum a afirmat anterior, conform unor surse din anchetă.

Mai mulţi jurnalişti au reclamat la Poliţie, marţi, că au fost bătuţi de fiul lui Gheorghe Dincă, au declarat, pentru Agerpres, surse din Poliţie.

Gheorghe Dincă a ajuns de urgeță la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost supus unor investigaţii medicale şi ţinut sub supraveghere. Medicii au acționat imediat și nu au l-au lăsat să aștepte prea mult.

Gheorghe Dincă și bărbatul acuzat că i-a fost complice vor fi scoși din arest pentru a fi duși la DIICOT, potrivit unor surse judiciare.

Pagina 1 din 8

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top