fbpx
 
Printr-o scrisoare trimisă premierului Sorin Grindeanu, președintele Klaus Iohannis se declară nemulțumit de reducerile operate asupra bugetelor instituțiilor din domeniul Apărării Naționale. Și atenționează că, potrivit legii, pentru aceste proiecte de buget este nevoie de avizul CSAT, înainte ca documentele să fie aprobate de Guvern și trimise Parlamentului spre dezbatere.

 

Șeful statului arată că, deși se preconizează în 2017 o creștere a cheltuielilor cu 15% față de 2016, scad bugetele din domeniul securității naționale, ceea ce ar fi o măsură „nu doar nejustificată, ci total inoportună”.

 


Consilierii locali au stabilit în ședința de plen de joi, 29 decembrie, taxe și impozite locale mai mici pentru anul 2017. În urma dezbaterilor din Consiliul Local, a fost redus impozitul pe clădiri rezidențiale pentru persoanele juridice, reevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință. Valoarea propusă pentru anul 2017 era de 0,2%, în cele din urmă consilierii adoptând valoarea de 0,08%, minimul prevăzut de lege.

 


În intervalul 00.00-08.00 dimineața, valoarea tranzacțiilor online de Black Friday a ajuns la 6,7 milioane de lei. În total, 8.737 de produse au fost achiziționate, potrivit News.ro. De asemenea, în primele ore de Black Friday, coșul mediu de  de cumpărături a fost de 774 de lei, în creştere cu 22% faţă de datele înregistrate pentru Black Friday din 2015.

 

Cea mai mare tranzacţie de Black Friday din acest an, din intervalul 00.00-08.00, a fost de 143.000 de lei.

 

PayU România estimează că valoarea tranzacţiilor online din acest an de Black Friday va ajunge la 110 milioane lei, în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

 

„La ora 08.13, numărul de tranzacţii pe minut înregistrat de Black Friday a ajuns la 500, în timp ce anul trecut vârful a fost de 200 de tranzancţii pe minut”, a spus Marius Costin, managerul PayU România.

 

Black Friday este ziua care urmează Zilei Recunoştinţei în Statele Unite şi care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. Comercianţii români au preluat acestă sărbătoare, dar unii retaileri anunţă reduceri şi înainte sau după ziua evenimentului.

 

Cele mai mari companii care oferă reduceri cu ocazia Black Friday în România sunt eMag.ro, evoMag, Elefant.ro, Flanco, Ikea sau Carrefour.

 

Mai multe site-uri, inclusiv cel al eMag, au picat din cauza traficului intens.

 

În România, PayU lucrează cu parteneri precum Telekom, BlueAir, Paravion, eMag, UPC, Elefant.ro, Altex, Flori de Lux, Magnolia, NN Asigurari, Allianz Direct, Eventim.ro, Decathlon, Fashion Days şi alţii. PayU este divizia de plăţi online a Naspers Ltd, grupul media sud-african fondat în 1915, ce oferă servicii în peste 133 de ţări.

 

(Sursa: digi24.ro)


A apărut concurenţa într-un domeniu care părea, în urmă cu câţiva ani, că nu poate avea concurenţă. Premieră: ieşenii au posibilitatea de a alege un nou furnizor de curent electric. Oferta vine de la cabliştii de la RCS&RDS şi conţine o reducere de aproape 25% faţă de oferta E.On. Cei din urmă trebuie, însă, sesizaţi în continuare în cazul unor probleme tehnice sau disfuncţionalităţi.
 

Compania RCS&RDS, cel mai mare furnizor de cablu şi de sevicii de internet fix din România, vrea să devină un jucător important pe piaţa energiei electrice pentru consumatori casnici, preţurile fiind cu aproape 25% mai mici decât cele de pe piaţă.

 

Avantaje pentru clienţi

Digi Energy vinde consumatorilor casnici energie electrică la un preţ de 165 de lei MWh, fără TVA, la care se adaugă taxele şi tarifele reglementate de Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE): de transport, distribuţie, serviciile de sistem, taxa pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, contravaloarea certificatelor verzi şi acciza.

Pentru clienţii actuali, compania oferă unele reduceri. Astfel, dacă sunteţi client al RCS&RDS pentru serviciile de televiziune prin cablu Digi TV şi/sau internet fix Digi Net, preţul de furnizare a energiei electrice este de 0,155 lei/kWh, fără TVA (reducerea fiind de 0,010 lei/kWh, fără TVA).

Clienţii RCS&RDS pentru serviciile de televiziune prin cablu Digi TV şi/sau internet fix Digi Net care sunt pensionari beneficiază de un tarif de furnizare a energiei electrice de 0,145 lei/kWh, fără TVA (reducerea fiind de 0,020 lei/kWh, fără TVA).

Reducerile se acordă pentru contractele de furnizare de energie electrică semnate pentru o perioadă de 12 luni, în condiţiile în care nu se va renunţa în această perioadă la serviciile de internet şi/sau cablu TV de la RCS&RDS.

 

Eveniment spectaculos pe piaţa de energie din România

Facturi mai mici

Preţul energiei electrice furnizate de Digi Energy este mai mic cu 24% decât cel al E.On, preţ reglementat de ANRE. Potrivit ofertei Digi Energy, nu se percepe taxa TV, de 4 lei pe lună, pe care, potrivit legii, furnizorii de energie electrică o percep de la abonaţi şi îi virează în contul Societăţii Române de Televiziune. Singura taxă plătită este cea radio, de 2,5 lei pe lună.

Pentru a începe negocierile şi a fixa condiţiile contractuale, este necesar, conform reglementărilor în vigoare, ca potenţialul client să îşi exprime opţiunea pentru noul furnizor de energie, ceea ce implică să transmită mai multe informaţii şi documente. „Clientul trebuie să transmite documente despre adresa locului de consum şi copie după actul de proprietate, datele personale, denumirea furnizorului actual, date legate de facturile actuale şi anunţarea furnizorului actualul de energie electrică de faptul că doreşte să schimbe funizorul. Notificarea se face cu cel puţin 21 zile lucrătoare înainte de semnarea contractului cu noul furnizor“, se precizează pe site-ul digienergy.ro

 

Ce implică înlocuirea furnizorului

În cazul apariţiei unor probleme legate de furnizarea de energie electrică, clientul trebuie să apeleze tot la E.On. „RCS&RDS este doar un furnizor de energie. E.On a montat contorul şi a făcut cablarea, aşa că ei, în calitate de distribuitori, trebuie sesizaţi în cazul unor probleme tehnice sau disfuncţionalităţi’“, susţine Ionuţ Marţi, operator call-center RCS&RDS.

 

Citește și Nou proiect Conest: trei turnuri de 20 de milioane de euro. „Nu va semăna cu nimic din ce se face acum”

 

Fostul reprezentant al statului în Transelectrica, Remus Vulpescu, consideră că ar trebui să există o concurenţă şi pentru distribuitorii de energie electrică, aşa cum este acum în cazul furnizorilor. „Numărul furnizorilor de energie electrică a crescut şi acest lucru este benefic. Apariţia mai multor oferte duce imediat la o scădere a preţului. În ceea ce-i priveşte pe distribuitori, aceştia au monopol. Lipsa unei concurenţe, a unei presiuni puse de un competitor îi face să nu opereze într-un mediu concurenţial normal“, precizează Remus Vulpescu.

 

 

 

Clienţi cu nume mari

RCS&RDS a intrat puternic şi pe segmentul de furnizare de energie electrică şi pentru persoane juridice. În ultimul an, compania a semnat cu instituţii de stat aproape 100 de contracte de furnizare de electricitate, iar printre clienţi sunt Banca Naţională, Ministerul Apărării sau Ministerul de Interne. Compania a început să dezvolte şi propria sa reţea de distribuţie a energie electrice, deşi legislaţia actuală nu îi permite încă să o opereze singură.

 


Pagina 7 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31