fbpx
Copil de 10 ani, din Italia, operat de cancer pe acorduri de pian (VIDEO)

Copil de 10 ani, din Italia, operat de cancer pe acorduri de pian (VIDEO)


Un băiat în vârstă de 10 ani din Italia a fost operat de un cancer la măduva spinării, intervenţia chirurgicală fiind realizată în timp ce un muzician cânta la un pian adus în sala de operaţii, a anunţat spitalul în care a avut loc intervenţia, relatează agenția ANSA citată de Agerpres.

Operaţia a avut loc luni în una dintre clinicile Ospedali Riuniti din Ancona, centrul Italiei. Mai multe publicații au relatat despre procedură, iar o purtătoare de cuvânt a spitalului a confirmat informaţia.

La pian a cântat Emiliano Toso, fost biolog molecular care a devenit muzician şi care crede în puterea terapeutică a muzicii acordate la o frecvenţă de 432 de hertzi şi nu la frecvenţa obişnuită de 440 de hertzi.

„A fost într-adevăr o experienţă magică”, a declarat Roberto Trignani, neurochirurgul care a condus operaţia de patru ore, citat de radioul public RAI.

Trignani a precizat că operaţia a fost încununată de succes, a informat agenţia de ştiri ANSA.

Muzica a părut să aibă efect asupra băiatului chiar dacă el se afla sub anestezie generală, a declarat medicul.

„Din (scanarea creierului) am văzut că el parcă putea simţi muzica, deoarece atunci când muzica s-a oprit urma (de scanare) s-a modificat”, a mai spus chirurgul.

Băiatul l-a întâlnit pe Toso înainte de operaţie şi i-a spus că muzica lui i se pare „puţin plictisitoare” şi că preferă stilul heavy metal, a declarat muzicianul pentru ANSA, precizând că mama băiatului este profesoară de pian şi vioară.

Neurochirurgul Roberto Trignani a declarat că intenţionează să repete experienţa.

„Nu ştiu dacă vom putea să aducem întotdeauna un pian în sala de operaţii, însă cu siguranţă se va auzi muzică”, a mai spus el.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top