fbpx
Portokal
Soții Coman râd fericiți: le-a ieșit combinația și de data asta Soții Coman râd fericiți: le-a ieșit combinația și de data asta

Șmen penal, negru pe alb: licitație trucată la Spitalul Sf. Maria pentru cumătrul lui Chirica. Anulați sau riscați!


* La 1.000 de angajați și 50.000 de pacienți/an, cât are spitalul, restaurantul din curte este o lovitură financiară
* Iulian Coman are Berăria de la Cub. A venit la licitație cu două firme înregistrate la aceeași adresă, cu același număr de telefon și care îl au sau l-au avut ca acționar
* Articolul 246 din Codul Penal incriminează trucarea licitațiilor: „Înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”
* Efectul „mâinii moarte”: prețul de pornire a fost 22 de lei/mp, iar licitația s-a adjudecat cu 23 de lei/mp
* Ce va face managerul de la Sfânta Maria: anulează sau consideră că legea e facultativă la Iași?

Simulacru de licitație la Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Pentru cei 150 mp teren destinați construirii unei cantine-restaurant în curtea unității medicale au concurat două firme. Care au același sediu social, același număr de telefon și, într-o vreme, și același asociat: Iulian Manole Coman. Cel despre care se știe, în mediul politic și administrativ din oraș, că este cumătrul primarului Mihai Chirica.

Anunțul de atribuire a fost făcut după alegerile locale. Spitalul Sf. Maria este în subordinea Consiliului Județean

Cantină în curtea spitalului

Pe 11 noiembrie, sub semnătura lui Corneliu Mihai, managerul Spitalului de Copii, a fost făcut public anunțul de atribuire pentru închirierea unui teren de 150 mp. În cuprinsul acestuia se menționează că pentru teren s-au primit două oferte, ambele fiind declarate valabile.

Oferta câștigătoare a fost cea înaintată de firma Euromedical Provider, cu sediul pe strada Constantin Erbiceanu 3. Durata contractului, cu drept de prelungire, a fost fixată la un an, iar prețul pe metrul pătrat ce urmează a fi achitat de firmă este de 23 lei/lună. La 150 mp, asta ar însemna o chirie lunară de 3.450 lei.
Rezultatul „mâinii moarte” este că licitația a pornit de la 22 de lei/mp și s-a adjudecat cu doar 1 leu în plus.

Pe acest teren, ar urma să se ridice o construcție ușoară, demontabilă. „Pentru desfășurarea activităților de alimentație publică, ce are ca scop prepararea și servirea hranei calde pentru pacienți, însoțitorii acestora și angajații spitalului”.

Cele două firme au aceeași adresă și același număr de telefon

Patru dovezi, un verdict: Coman a venit cu două firme
Pe scurt, o cantină-restaurant, o afacere la cheie ținând cont că spitalul are peste 1.000 de angajați, iar anual tratează peste 50.000 de bolnavi din toată regiunea. Firma câștigătoare, Euromedical Provider, îi are drept asociați pe Ioana Coman și pe Iulian Manole Coman. Cealaltă firmă care a participat și a pierdut se numește Velrange SRL.

Cantina de 150 mp ar urma să fie construită în curtea unuia dintre cele mai mari spitale din Iași

Verificările realizate de REPORTER DE IAȘI au adus rezultate surprinzătoare, în patru puncte:
1) În sistemul electronic de achiziții publice (SICAP), ambele firme, atât Euromedical Provider cât și Velrange figurează cu același număr de contact, același telefon
2) Euromedical Provider are sediul pe strada Constantin Erbiceanu numărul 3, iar Velrange tot pe Constantin Erbiceanu la nr. 3A
3) Velrange a fost înființată în iunie 2019, dar din iulie anul trecut, Larisa Elena Cercel, fondatorul, s-a retras și l-a lăsat unic asociat pe Iulian Manole Coman. În luna mai a acestui an, rocada mare: a plecat Coman și a revenit Cercel. Așadar, Coman a fost asociat în ambele firme care au participat la procedura de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”
4) Chiar dacă cele două Erbiceanu 3 și Erbiceanu 3A ar fi distincte, adresa de domiciliu a lui Iulian Coman (asociat la Euromedical Provider) este strada Constantin Erbiceanu nr. 3A, acolo unde este sediul Velrange

În acest facsimil se vede că domiciliul lui Iulian Coman este la nr. 3A, acolo unde este sediul social al firmei Velrange SRL, mâna moartă de la licitație

„Ne-am gândit că ne trebuie un restaurant”
Închirierea acestui teren a fost aprobată printr-o hotărâre de Consiliul Județean în luna august, dar licitația a fost organizată la spital. Data limită de depunere a ofertelor a fost 4 noiembrie, iar pe 11 a fost anunțat public câștigătorul.

„Au fost mai multe solicitări să avem o cantină în interior. Atât pentru însoțitorii pacienților cât și pentru personalul nostru. În plus, anul viitor va demara, printr-o fundație, construcția unui bloc cu 22 de apartamente în care vor locui însoțitorii copiilor. Acesta va fi realizat în curtea spitalului. Acestea au fost motivele pentru care am zis să avem și un restaurant”, a declarat Corneliu Mihai, managerul spitalului.

Corneliu Mihai, managerul Spitalului Sf. Maria susține că nu știa că Iulian Coman a venit cu două firme la licitație. Afacerea este însă una foarte mare

Două firme, un singur număr de telefon, răspunde aceeași voce
Firma câștigătoare nu a început încă amenajările. Managerul Mihai a susținut că nu a avut habar de punctele comune dintre firmele Euromedical Provider și Velrange. „Vă mulțumesc pentru acest semnal. Atribuirea a fost făcută, dar contractul nu a fost încă semnat. O să verificăm care este situația, dar lucrurile nu par a fi în regulă”, a afirmat Corneliu Mihai lăsând de înțeles că afacerea ar putea pica.
REPORTER DE IAȘI a sunat la numărul de contact care figurează pe SICAP atât pentru Euromedical Provider cât și pentru Velrange. A răspuns o femeie care s-a recomandat ca fiind angajată a Euromedical Provider. „Il voi anunța pe domnul Coman că l-ați căutat”, a spus aceasta. Însă Coman a refuzat discuția cu REPORTER.

Istoricul firmei Velrange arată că Iulian Coman a fost acționar până înainte de licitația de la spital

Codul penal pedepsește „mâna moartă” la licitații

Ce s-a întâmplat cu procedura de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” ar putea intra sub incidența unei modificări din Codul Penal. Astfel, la articolul 246, se menționează: „Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitație publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
Este o modificare a Codului Penal din 2020. În acest moment, licitațiile cu „mână moartă” pot fi anulate, iar autorii pot fi cercetați penal.

Iulian Coman este unul dintre zecii de cumătri ai primarului Mihai Chirica

Coman face de toate la spitale: gătește, curăță și dezinfectează
Iulian Coman a intrat puternic pe piața spitalelor. Astfel, Euromedical a semnat un contract-cadru pentru 2,2 milioane lei catering la Spitalul Parhon (din ianuarie 2020), iar la Institutul Regional de Oncologie (IRO) a semnat un contract pe trei ani, din 2018, în valoare de 4,5 milioane lei.
Anul acesta, pe SICAP, Euromedical Provider și-a adjudecat trei contracte: 48.000 lei la Spitalul de Pneumoftiziologie pentru catering, 41.000 lei la Institutul de Psihiatrie Socola pentru igienizare și dezinfectare saltele și încă 85.000 lei tot la Socola pentru servicii de curățenie.

Velrange are 10 contracte, cu o valoare cumulată de peste 75.000 de lei pentru igienizare saltele, curățenie și aprovizionarea cu cartofi și ceapă la Socola, Spitalul de Boli Infecțioase și I.C. Parhon din Copou.
Pentru anul trecut, Euromedical Provider a înregistrat un profit net de aproape 530.000 de lei, în timp ce Velrange a avut unul de 38.768 lei realizat cu zero angajați.

Terasa grecească de pe esplanada de la Cub a fost construită fără autorizație, dar primarul s-a făcut că nu vede (FOTO: Ziarul de Iași)

Rețeta casei: Chirica i-a tolerat construcțiile ilegale

Iulian Coman este un om de afaceri controversat. Acum câțiva ani, a surprins când firma Euromedical Provider, la care este asociat, a solicitat intrarea în insolvență a Beer Garden Junior, un SRL controlat tot de Coman, această din urmă firmă administrând business-ul Curtea Berarilor din catacombele de la CUB, pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Coman și localurile sale au fost în centrul mai multor scandaluri. Firma Beer Garden Junior acumulase, în anii anteriori, datorii de zeci de mii de lei către bugetul local. În plus, la catacombe, Coman ar fi executat mai multe lucrări neautorizate. Și-a ridicat și o terasă grecească denumită Theos Greek Taverna, deși mult timp nu a avut toate aprobările necesare.

„Încă din 2016, Primăria a constatat că acea construcţie încalcă legea, dar, culmea, a încasat chirie pe terenul terasei”, a notat Ziarul de Iași în primăvara anului 2018. În trecut, soții Coman au falimentat mai multe firme care acumulaseră datorii mari atât către stat cât și către bănci.

Article image
Mihai Chirica l-a suspendat pe Alexandru Mustiață - pe care îl mai adusese de două ori în funcția de arhitect șef - pentru că este sub presiune și transmite mesaje publice că e băiat bun.  Hopa: pe strada Strămoșilor (Dacia), unde oamenii au ieșit în piață din cauza unui bloc, nu se făcuse consultarea vecinilor. Dar aceasta e o practică sub domnia lui Chirica și Harabagiu.
Autor Gabriel Gachi Editorial 20 Noiembrie 2020


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top