fbpx
Portokal
Mesaj „misterios” pe contul de Twitter al Comandamentului american pentru arme nucleare

Mesaj „misterios” pe contul de Twitter al Comandamentului american pentru arme nucleare


Un mesaj aparent criptat - compus din semne de punctuaţie şi o succesiune de litere - postat pe contul de Twitter al Comandamentului strategic al armatei americane a semănat recent confuzie, neştiindu-se dacă este vorba de vreun cod nuclear, un atac cibernetic împotriva Pentagonului sau un complot, comentează marţi France Presse.

Mesajul ';l;;gmlxzssaw,' a putut fi citit duminică pe contul oficial al Comandamentului însărcinat cu controlul întregului arsenal nuclear american (Stratcom), înainte ca tweet-ul să fie suprimat.

În pofida eforturilor amatorilor în criptografie, mesajul misterios nu era decât o simplă 'aiureală' a unui copil care preluase controlul asupra contului de Twitter al armatei americane preţ de câteva minute, a explicat Stratcom unui jurnalist al publicaţiei Daily Dot.

„Responsabilul de contul de Twitter al comandamentului militar, care se afla în telemuncă, a lăsat contul deschis şi fără supraveghere timp de câteva clipe. Copilul său cel mic a profitat de situaţie şi s-a apucat să se joace cu tastatura şi, din păcate, fără să-şi dea seama, a postat tweet-ul”, a detaliat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Stratcom.

„Nu s-a întâmplat absolut nimic rău, adică niciun fel de piratare a contului nostru de Twitter”, a adăugat el.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top