Potrivit euronews.com, carantina parțială impusă deja în capitala țării, Paris, va fi extinsă de sâmbătă în toată țara, a transmis Macron, miercuri seara, printr-un discurs televizat.
Măsurile vor ține patru săptămâni, iar universitățile, școlile, grădinițele și creșele se vor închide pentru primele trei săptămâni în încercarea de a opri al treilea val al pandemiei Covid-19.
Lockdown-ul presupune interdicția circulației pe timp de noapte, iar oamenii nu pot ieși din casă pe o rază mai mare de 10 km fără un motiv bine întemeiat. De această dată, toate formele de învățământ vor fi oprite pentru 21 de zile. În 24 de ore, Franța a revenit la un număr periculos de infectări: 30.000 de francezi confirmați cu Covid-19. 337 au cedat în fața bolii.
Preşedintele Emmanuel Macron speră că demararea campaniei de vaccinare ar putea preveni un nou val al pandemiei, declanşat de variante mai contagioase, şi ar putea împiedica Franţa să recurgă la noi măsuri care riscă să afecteze și mai mult economia, relatează Mediafax, care citează France24. Lansarea campaniei de vaccinare a fost, însă, încetinită de un proces greoi de achiziţie, dificultăţi de aprovizionare, scepticism public şi, mai recent, suspendarea vaccinărilor cu AstraZeneca.
Sursa: România TV