fbpx
Portokal
Ministerul de Externe din Rusia: Cerem UE și SUA să se abțină de la a se amesteca în treburile interne ale Republicii Moldova

Ministerul de Externe din Rusia: Cerem UE și SUA să se abțină de la a se amesteca în treburile interne ale Republicii Moldova


Rusia constată un amestec direct al SUA şi UE în afacerile interne ale Republicii Moldova şi le îndeamnă să se abţină de la aceasta, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă oficială TASS, într-un comentariu legat de ceea ce experţii au calificat drept un „puci anticonstituţional” la Chişinău din partea majorităţii parlamentare create în jurul socialiştilor proruşi, relatează Agerpres.

„Ministerul rus de Externe a atras în mod repetat atenţia asupra amestecului direct al Statelor Unite şi Uniunii Europene în procesele politice interne ale Republicii Moldova, a implicării lor politice clare, ceea ce duce la o polarizare şi mai mare a societăţii moldovene”, a afirmat reprezentanta diplomaţiei ruse.

„Îi chemăm din nou pe colegii noştri din Statele Unite şi Uniunea Europeana să se abţină de la a interfera în afacerile interne ale Republicii Moldova şi să nu-şi depăşească normele de etică diplomatică”, a subliniat Zaharova.

Potrivit acesteia, ţările occidentale au avut din nou încercări de „ingerinţă” săptămâna trecută, după ce Parlamentul de la Chişinău a adoptat, la 23 aprilie, o declaraţie cu privire la „capturarea” Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. În această declarație, deputaţii şi-au exprimat dezacordul față de decizia instanței supreme care constatase îndeplinirea condiţiilor pentru dizolvarea legislativului și au anulat decizia lor din 2019 de numire a actualului preşedinte al Curţii Constituţionale.

După aceste evoluții, și-au exprimat îngrijorarea preşedintele Consiliului European, Charles Michel, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, ambasadorul SUA, Derek Hogan, precum şi ambasadele mai multor membre UE, între care România şi Olanda, a subliniat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

„În timp ce îndeamnă Parlamentul Republicii să respecte deciziile Curţii Constituţionale, reprezentanţii SUA şi UE par să refuze să arate acelaşi respect faţă de acţiunile deputaţilor moldoveni. O astfel de diferenţă în aprecieri confirmă o dată în plus că vectorul geopolitic al Chişinăului este mai important pentru ei decât 'valorile democratice' pentru care pledează”, a comentat Zaharova.

Majoritatea parlamentară constituită de socialiştii proruşi cu Partidul Şor a votat vineri o serie de hotărâri controversate, inclusiv cea prin care nu recunoaşte avizul Curţii Constituţionale privind existenţa circumstanţelor de dizolvare a parlamentului, anularea hotărârii din 2019 prin care preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a fost numită judecător şi numirea unui alt judecător la Curtea Constituţională, un apropiat al socialiştilor, potrivit Radio Chişinău. Diplomaţi occidentali şi instituţii europene şi-au exprimat îngrijorarea faţă de aceste decizii, pe care le-au calificat drept atacuri la adresa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

Între timp, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM, prorus), Igor Dodon, a chemat-o la dialog pe Maia Sandu în vederea soluţionării crizei politice. Preşedinţia de la Chişinău nu a răspuns, deocamdată, apelului, în timp ce analişti locali consideră că apelul lui Igor Dodon ar reprezenta o recunoaştere a faptului că ofensiva socialiştilor la adresa Curţii Constituţionale şi a statului de drept ar fi eşuat, dar şi o încercare de o atrage pe Maia Sandu într-un joc politic convenabil PSRM, conform aceluiaşi post de radio.

Membri şi susţinători ai Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) au organizat luni un protest în semn de susţinere a Curţii Constituţionale. Câteva zeci de oameni s-au adunat în faţa instituţiei „pentru a apăra Curtea Constituţională de încercările de lovitură de stat din partea majorităţii PSRM-Şor şi luării sale în captivitate de către această grupare”.

Un protest similar a avut loc şi vineri, după ce deputaţii PSRM - Şor au votat retragerea parţială a hotărârii parlamentului din 2019 privind numirea unui judecător la Curtea Constituţională. Ulterior ei au numit un alt judecător, fără concurs, la Curtea Constituţională în persoana lui Boris Lupaşco şi au cerut demisia a trei judecători din actuala componenţă a Curţii. După o sesizare depusă de PAS, Curtea Constituţională a suspendat decizia de revocare a judecătoarei Domnica Manole şi de numire în funcţia de judecător a lui Boris Lupaşco.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top