fbpx
 
Asimionesei a sfidat Ministerul Turismului: a făcut 5 apartamente în loc de două spații de birouri. Pensiunea „Anarhia”

Asimionesei a sfidat Ministerul Turismului: a făcut 5 apartamente în loc de două spații de birouri. Pensiunea „Anarhia”


* Seria de ilegalități descoperită de DIICOT la Afacerea Primăriei cu familia Asimionesei este uluitoare:
- au falsificat cesiunea terenului de pe o firmă pe alta, după ce Delta Press dăduse faliment
- au făcut apartamente în loc de spații de cazare și le-au vândut
- au falsificat recepția clădirii și atestatul de edificare
- au subevaluat terenul oferit de Primărie în cadrul asocierii
- au dat domeniul public în folosința gratuită a cumpărătorilor de apartamente
- au făcut supraetajare la bloc, Ministerul Turismului acceptând, la așa-zisa pensiune, doar amenajarea a două spații de birouri. Asimionesei, în schimb, a mai făcut cinci apartamente
* Sunt acuzați primarul, trei notari, un avocat, patru angajați din Primărie, Asimionesei Jr. și mama sa

Ancheta DIICOT în cazul pensiunii pe care familia Asimionesei a ridicat-o ilegal prezintă în detaliu ingineriile săvârșite într-o perioadă lungă de timp pentru țepuirea Primăriei Iași, prejudiciul estimat de procurori fiind de 2 milioane de lei.

Cu concursul unor notari, a unui avocat și a unor funcționari publici, beneficiind de faptul că primarul Mihai Chirica a închis ochii, Asimionesei a încălcat o sumedenie de legi, cel mai recent în 2019, atunci când a construit cinci apartamente în loc de două spații de birorui la ultimul etaj al imobilului.

Este „mai mult decât evident că scopul final urmărit a fost eludarea legii, prin inducerea în eroare şi păgubirea Consiliului Local al Municipiului Iași. Familia Asimionesei s-a bucurat de complicitatea funcționarilor din Primăria Municipiului Iași, care au atestat fapte ce prejudiciază grav interesele instituției pe care o reprezintă și din care fac parte”, susțin anchetatorii. Prejudiciul adus bugetului local este estimat la 2 milioane de lei.

Blocul are o valoare de piață de 2 milioane de euro, Primăria punând terenul la dispoziție gratuit

Lista inculpaților și infracțiunile

În acest moment, urmărite penal în acest dosar sunt 15 persoane:

  1. Asimionesei Violeta, mama patronului de la Bună Ziua Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor:

- „constituirea unui grup infracţional organizat”

- „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave
- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”
- Participație improprie la infracțiunile de ”abuz în serviciu” și ”fals intelectual”

  1. Asimionesei Claudiu-Florin, patronul Bună Ziua Iași:

- ”constituirea unui grup infracţional organizat” 

- „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată

- ”fals în înscrisuri sub semnătură privată”

- Participație improprie la infracțiunile de ”abuz în serviciu” și ”fals intelectual”

- instigare la infracțiunile de ”abuz în serviciu” și” fals intelectual”

  1. Iacob Irina, avocat:

- „constituirea unui grup infracţional organizat”

- „fals intelectual”

- „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave”

  1. Ghergheșanu Gabriel, angajat Primăria Iași:

- „fals intelectual”

- „abuz în serviciu în formă continuată”

Într-o singură zi, Mihai Chirica și Costel Alexe au fost inculpați de DIICOT respectiv DNA și au demisionat din funcțiile de conducere la PNL
  1. Mustiață Alexandru-Florin, fost arhitect-șef al municipiului Iași:

- „fals intelectual“

- „abuz în serviciu”

  1. Gavriluță Victor, angajat Primăria Iași:

- „fals intelectual în formă continuată“

- „abuz în serviciu”

  1. Harabagiu Gabriel-Vasile, fost viceprimar, actual city-manager Primăria Iași:

- „fals intelectual“

- „abuz în serviciu“

  1. Costin Răzvan-Ionuț, notar:

- „abuz în serviciu în formă continuată”
- „fals intelectual“ în formă continuată

  1. Andriescu Raluca, notar:

- „abuz în serviciu”

- „fals intelectual“.

  1. Păduraru Iulia, notar:

- „abuz în serviciu”

- „fals intelectual“

  1. Chiriţă Marian-Jan, arhitect:

- „fals în înscrisuri sub semnătură“

- complicitate la „abuz în serviciu”.

  1. Vorobăţ Dănuţ, inginer la firma care a construit blocul:

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată“

- complicitate la “abuz în serviciu“

  1. Andronache Valerică, angajat Inspectoratul în Construcții:

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată“

- „abuz în serviciu“      

  1. Raul Antonio Pastramagiu, inginer constructor:

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată“
- complicitate la „abuz în serviciu”

  1. Chirica Mihai, primar:

- „omisiunea sesizării“

REPORTER DE IAȘI descria falsul cesiunii terenului din Sărărie încă din noiembrie 2017

Au reactivat o afacere veche, odată cu venirea lui Chirica la Primărie

În descrierea faptelor, procurorii indică faptul că planul familiei Asimionesei a fost demarat la jumătatea lui 2016, ideea fiind „deturnarea obiectului contractului încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Iași (în 2005 n.r.), utilizându-se manopere dolosive şi documente falsificate în paguba autorității deliberative, toate având consecinţa inducerii în eroare a Consiliului Local şi maximizarea profitului în favoarea făptuitorilor.”

În contextul în care la conducerea administrației locale se afla primarul Mihai Chirica, familia Asimionesei a reactivat o afacere demarată cu municipalitatea în 2005, în mandatul edilului anterior: o asociere în care Consiliul Local a venit cu 1.351 de mp de teren pe strada Sărăriei, societatea Delta Press Investment urmând să ridice ”spații de cazare și sediu de firmă”.
Firma privată urma să plătească municipalității cel puțin 4.000 de euro pe an. Planul a fost abandonat mult timp, Delta Press Investment a intrat în insolvență,  apoi în faliment, iar, în paralel, un proces de reziliere a asocierii, intentat de municipalitate a fost pierdut.

Falsificarea cesiunii contractului de asociere

După 11 ani, în 2016, pe fondul dezvoltării imobiliare din municipiul Iași, familia Asimionesei a scos proiectul de la naftalină, dar a trebuit să rezolve multiple probleme juridice. Cea mai importantă provenea din faptul că Delta Press Investment fusese radiată din scripte în 2014 în urma falimentului și, în mod normal, asocierea picase, iar terenul revenea automat municipalității.

Inclusiv pe fondul lipsei de reacție a municipalității, familia Asimionesei a confecționat o nouă realitate juridică. Anchetatorii susțin că, inițial, a prezentat Primăriei un act din 2013 prin care Delta Press Investment cesionase contractul de asociere firmei Grafic Beta Trust, parte a grupului Asimionesei.

De asemenea, tot în 2016, patronul Bună Ziua Iași a mai cerut ca, pe lângă spații de cazare și sediu de firmă, să poată edifica ”spitale, hoteluri, locuințe colective, bloc de birouri”. Solicitarea a fost respinsă ”având în vedere lipsa unui acord între Primărie și această nouă societate”.

Au scos din mânecă o a treia firmă

Deși apăruse acest steguleț roșu legat de asociere, ulterior reprezentanții Primăriei au aprobat fără rezerve înlocuirea Delta Press Investment SRL cu altă firmă a celor din familia Asimionesei, Global Impex Distribution. Asta deși noul pretins contract de asociere era tocmai din 2010 și nu avea nici acesta acordul Primăriei! În plus, se punea problema cum de existau două contracte de cesiune, unul pretins valabil din 2013 și unul din 2010.

Ancheta DIICOT se bazează pe elemente care confirmă că aceste contracte de cesiune ar fi fost întocmite în fals, rolul principal fiind al avocatei Irina Iacob. În plus, afirmă surse judiciare, „avocata Iacob Irina a reprezentat în instanță interesele societății comerciale SC Delta Press Investment SRL în cadrul acțiunii în reziliere a contractului din anul 2005, reziliere invocată de către Consiliul Local al Municipiului Iași, astfel încât nu a adus la cunoștința instanței starea de insolvență sau existența unei cesiuni a contractului de asociere în participațiune către altă societate comercială, caz în care acea societate ar fi trebuit să fie introdusă în proces.” 

„Prin toate acțiunile lor în relația cu Primăria, familia Asimionesei, avocata Irina Iacob şi funcţionarii responsabili din cadrul instituţiei, cu aportul notarilor publici, au ascuns adevăratul scop urmărit și au creat aparența respectării contractului, inducând în eroare Consiliul Local al Municipiului Iași, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, prin încălcarea evidentă și incontestabilă a contractului de asociere, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.”

Fragment din ancheta DIICOT

 Autorizații la foc automat

După ce Global Impex Distribution a fost recunoscut drept partener al municipalității, lucrurile au mers ca pe roate. În 2017-2018, Asimionesei a obținut PUZ-ul, autorizația de construire și dreptul de a supraetaja imobilul cu două spații de birouri.

În cazul din urmă, anchetatorii au aflat că în loc de birouri au fost amenajate cinci apartamente, lucru ilegal. Și în această situație totul a fost mușamalizat.

Deși tot timpul în autorizații s-a menționat că pe terenul din Sărăriei trebuiau ridicate spații de cazare și sediu de firmă, în final au fost amenajate 34 de apartamente.

„Scopul urmărit de la început de către membrii grupului infracțional organizat a fost de a construi un bloc și de a înstrăina apartamentele, astfel cum rezultă și într-un articol publicat pe site-ul oficial al Complexului rezidențial- www.sararie-residence.ro în data de 06.07.2017”, susțin anchetatorii.

Din nou, Primăria Iași nu a reacționat la această informație, făcută publică de REPORTER DE IAȘI încă de la începutul lui 2018, așa că Asimionesei a vândut apartamente în perioada 2019-2021. Oficial, este vorba de 14 imobile, pe care s-a încasat circa 1 milion de euro, dar există informații că există și alte contracte care încă nu au fost înregistrate la Cadastru. De asemenea, există spații închiriate unei instituții publice și unui cabinet medical.

Sumedenie de acte în fals

Ancheta se concentrează și pe cei care ar fi putut stopa/împiedica fraudarea municipalității în cadrul acestei asocieri: angajații Primăriei și  inginerii care, la procesul-verbal de recepție, au atestat în fals că imobilul era pensiune, deși constituia un bloc de apartamente.

„Toate aceste persoane au atestat în fals că imobilul respectiv respectă întocmai prevederile din autorizații, clădirea tip pensiune devenind, de fapt un bloc cu 5 etaje. Au fost emise două procese verbale de recepție, iar cei prezenți au falsificat înscrisurile cu prilejul întocmirii, semnăturile lor certificând faptul că prevederile din autorizațiile de construire și a celor din proiectele tehnice au fost respectate, aspect ce nu corespunde realității. Procesele-verbale admit recepția la terminarea lucrărilor și atestă că lucrările au fost realizate în totalitate, conform autorizațiilor de construcție, proiectului tehnic și contractului de lucrări. 

În fapt, imobilul construit în str. Sărărie nr. 202 constituie un bloc de 29 locuințe colective, iar în urma supraetajării au fost construite încă 5 apartamente. Construcția nu are legătură cu un spațiu de cazare tip pensiune și nici 2 spații de birouri la nivelul supraetajat, așa cum ar fi trebuit să fie ridicate, potrivit autorizațiilor emise”, menționează DIICOT.

De asemenea, sunt luați în colimator și notarii care au avizat vânzarea apartamentelor cu cotă din teren, lucru ilegal pentru că acesta era în domeniul public, iar Primăria nu își dăduse acordul pentru așa ceva.  

În aprilie 2010, între Delta Press Investment SRL și Global Impex Distribution, ambele controlate de membri ai familiei Asimionesei, a intervenit o cesiune. Practic, Global a preluat asocierea cu Primăria pentru edificarea imobilului din Sărărie 202. Însă, asupra acestei cesiuni a planat suspiciunea că a fost antedatată.
Iată un argument în plus: în respectiva cesiune din 2010, s-a menționat că sediul social al Delta Press Investment SRL era în București, str. Lăstărișului, nr. 26, et. 1, ap. 4, cam. 1. Or, la acea dată, Delta Press Investment avea sediul social pe str. Hrisovului, nr. 12, sc. 1, et. 1, ap. 5, tot în București.
Abia pe 7 mai 2011, printr-o hotărâre AGA, Delta Press Investment și-a schimbat sediul social din Hrisovului în Lăstărișului. Așadar, în contractul de cesiune din 2010 a fost notat un sediu pe care firma Delta Press avea să-l primească abia în anul următor, 2011.

Article image
* Contractul de asociere dintre Consiliul Local și Clanul Asimionesei prevedea construirea unei pensiuni și a unui sediu de firmă. Asimionesei nu s-a putut abține, a făcut bloc de locuințe și a vândut 13 apartamente din 29. Deja este în profit. * Recepția blocului și intabularea menționează „pensiune”. Codul civil prevede modificarea obiectului asocierii în aceeași modalitate în care a fost stabilit inițial: adică prin vot ...
Autor cristi tanasa Anchete 25 Mai 2020

Article image
* Alte două descoperiri în asocierea scandaloasă dintre Primărie și patronii ziarului BZI: Asimionesei a vândut apartamentele fără acordul Consiliului Local și a dat cumpărătorilor dreptul de folosință asupra terenului public * Anterior, firma lui Asimionesei schimbare obiectul asocierii cu Primăria: trebuia să facă pensiune și a construit apartamente pe care le-a vândut * Veniturile familiei din această afacere: 1 milion...
Autor cristi tanasa Anchete 10 Februarie 2021


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: