Liviu Dulgheru era extrem de convingător în campanie, nu avea nicio jenă să-și asume promisiuni nerealiste: „Să veniți la Primărie și să-mi bateți obrazul”
La acea vreme, spunea că există deja acordul folosirii terenurilor și că, imediat ce câștigă, se apucă de treabă. Și-a axat campania pe această idee, a postat un film făcut cu drone, cu montaj și cadre profesioniste.
S-a pozat cu toată echipa acolo, spunând că își încheie campania electorală acolo unde a început: pe terenul primului parc de joacă pentru blocuri.
Un an mai târziu, cei 2.000 de locuitori ai imobilelor din zonă nu au văzut niciun metru pătrat din parcurile promise. Terenurile pe care acestea trebuiau să existe acum sunt goale și împrejmuite.
„Nu mă lasă Camera de Conturi. Dar avem alte investiții finalizate deja în câteva luni de mandat”, spune acum Liviu Dulgheru, primarul din Valea Lupului, ajuns în funcție pe seama unei minciuni uriașe.
Parcul promis a rămas un simplu maidan în zona blocurilor
Declarație fermă: „Mă țin de cuvânt”
Candidatul PNL la Primăria Valea Lupului spunea, în iulie 2020, în campanie electorală, că traiul oamenilor de la blocurile ridicate vizavi de ERA este îngreunat de faptul că nu există un parc pentru copii. Oamenii erau nemulțumiți că își scot copiii la aer în parcările blocurilor, iar Liviu Dulgheru a cerut voturile oamenilor spunând că problema este rezolvată. Erau întâlniri peste întâlniri cu oamenii din zonă, iar pagina sa de Facebook este martor prețios despre cât a mințit.
„M-am apucat deja de treabă! Ca om al faptelor, am găsit o soluție la solicitarea familiilor care locuiesc în zona de blocuri Brown de a avea un parc de joacă în preajma casei! Astfel, după câteva discuții purtate cu proprietarul parcelei identificate și amplasate în perimetrul zonei anterior menționate, acesta a fost de acord să-și pună terenul la dispoziția autorităților locale, cu mențiunea clară a destinației: construirea unui parc de joacă pentru copii. Acordul obținut este un câștig pentru cele aproape 400 de familii tinere care nu vor mai sta cu teama că li se poate întâmpla ceva copiilor care azi se joacă în spații improvizate”, scria candidatul PNL, adăugând haștagul #Mățindecuvânt la semnătură.
Locuitorii din Valea Lupului, suburbia cu cea mai mare densitate din jurul Iașului, cereau spații verzi și locuri de joacă în campanie. Liviu Dulgheru tocmai asta le promitea: „...să mă pot ocupa de toate promisiunile”
2.000 de locuitori n-au spații verzi lângă blocuri
În Valea Lupului, 12.000 de locuitori au reședința în buletin, dar în total sunt 16.000, o parte păstrându-și adresa din Iași. „2.000 locuiesc la blocurile din Valea Lupului, cele mai multe concentrate în perimetrul apropiat de Brown Luxury”, ne-a spus Liviu Dulgheru.
La alegerile din septembrie 2020, actualul primar a fost ales cu 1.859 de voturi, cu 400 de voturi mai multe decât contracandidatul USR-PLUS, diferența fiind făcută tocmai de ideea parcurilor.
Terenul menționat în campanie de către Liviu Dulgheru aparține lui Victor Deleanu, fiul acționarului majoritar de la Cotnari. Suprafața de 4.000 de metri pătrați, în valoare, atunci, de 400.000 de euro (acum valorează aproximativ 500.000), urma să fie cedată Primăriei Valea Lupului, cu titlu gratuit, pe o perioadă de 10 ani. Condiția vehiculată în campania electorală: trebuie ales neapărat Liviu Dulgheru, altfel n-o dă.
Dar candidatul PNL a supralicitat în campanie: a spus că mai face un parc, cu alei și bănci, pe un alt teren, de 2.500 mp. Nici acest parc nu există.
Politica și apartenența la PNL l-a îmbogătit în scurt timp pe Liviu Dulgheru. Acesta deține de doi ani contractul de sterilizare a câinilor de la Padoc, care îi aduce venituri de 10.000 de euro lunar
Dulgheru s-a spălat foarte repede pe mâini
Întrebat despre promisiunile din campania electorală, Liviu Dulgheru spune că a aflat de la Camera de Conturi că nu poate investi banii publici pe terenuri care nu aparțin Primăriei.
„Inițial, anul trecut, întrebând asta, verbal, mi s-a spus că se pot realiza parcurile, chiar dacă terenurile aparțin altcuiva. Nu aveam posibilitatea să întreb oficial, eram doar un candidat. Anul acesta, întrebând din nou, am aflat că nu pot investi banii publici acolo. Despre o donație nu poate fi vorba, niciunul dintre proprietari nu cedează gratuit un teren atât de valoros”, explică Liviu Dulgheru. Așa s-a spălat pe mâini. Alegerile au trecut.
Pentru parcul mai mic, cel de 2.500 mp, primarul spune că nu sunt complet închise discuțiile, împingând promisiunile spre noi termene incerte. „Se poate face un parteneriat public-privat, cu o investiție pe GAL (fonduri europene – n.r.), în care să nu fie banii Primăriei”, mai spune Dulgheru.
În cazul parcului de copii de 4.000 de mp, șansele sunt zero. Primăria nu va cumpăra terenul de la Victor Deleanu, prețul fiind foarte mare. În perimetrul rămas liber se așteaptă construirea de noi blocuri.
Copiii au rămas cu pavelele dintre blocuri. Liviu Dulgheru îi mai caută în 2024
Un teren de sport durează 3 ani
Primarul din Valea Lupului spune că, deși parcurile nu sunt realizate, sunt alte câteva investiții făcute de când a preluat mandatul și le enumeră. „Grădiniță nouă, cu parc nou de joacă și tablă de șah cu piese de dimensiunea copiilor în lucru, alt parc de joacă pentru copii în aceeași zonă, școală nouă, 3,5 km de asfalt, 1 km de drum betonat, 8 stații de autobuz”, spune Dulgheru.
Frapează însă alt proiect straniu: exact lângă Primărie se amenajează un banal teren pentru sport, asemănător celor școlare, termenul de finalizare fiind 2023. Adică trei ani pentru câteva sute de metri pătrați cu beton, o suprafață sintetică, gard și corpuri de iluminat.
Terenul de 70.000 de euro e început de fostul primar, încă din 2017, dar proiectul a fost blocat în 2018. Liviu Dulgheru l-a reluat în 2020, dar îl termină abia în 2023.
Explicația primarului este ciudată: „Este o lucrare licitată mai ieftin, constructorul mi-a spus această problemă, am fost de acord să lucreze mai lent, dar să-l termine”, explică Dulgheru.
Despre parcuri nu mai poate fi vorba în Valea Lupului. Primăria mai deține 8 ha la drumul european, aproape de Dedeman. Distanța însă față de comună este prea mare.
Liviu Dulgheru anunța triumfal finalul campaniei electorale: „Cum am început așa închei – vom face parcul!”
Locuitorii îi bat obrazul: „A promis și n-a făcut”
Întrebați despre discuțiile de anul trecut legate de parcul de joacă de lângă blocuri, câțiva locuitori din Cartierul Brown și-au amintit: „Au fost atunci discuții, ne-a spus că va fi parc de joacă aici. Veneau tot timpul în campanie, se agitau pe aici, aveai senzația că este gata parcul. Rezultatul îl vedeți: este teren viran și acum, copiii se joacă în parcare și într-un mic spațiu de joacă al complexului. Dar este exclusiv pentru locatarii de aici, cei din afară nu au acces și este, oricum, prea mic pentru toți”, a spus o mamă cu un copil, acompaniată de o a doua mamă cu aceleași vorbe.
Cele două mame au fost curioase cum motivează primarul faptul că parcul nu există. Aflând că Liviu Dulgheru a afirmat că nu permite Camera de Conturi, au spus: „De ce a promis atunci când a avut nevoie de voturi?”.