fbpx
Print this page
Român împușcat de polițiștii din München în timpul unui control: patru gloanțe l-au lovit în plin

Român împușcat de polițiștii din München în timpul unui control: patru gloanțe l-au lovit în plin


Presa germană se întreabă de ce a durat 30 de minute ca ambulanţa să ajungă la românul împuşcat de poliţişti, deşi la astfel de urgenţe medicii trebuie să sosească în 12 minute.

Incidentul s-a petrecut pe 7 iulie în Englischen Garten (parcul englez) din München. Un român a fost împuşcat de patru ori de poliţişti, iar ajutoarele medicale au ajuns târziu, relatează Ziarul Românesc.

Potrivit poliţiei germane, un bărbat de 38 de ani a scos un „obiect artizanal, asemănător cu un cuţit” în timpul unui control efectuat de poliţişti în civil. Persoana controlată a îngenuncheat şi apoi a scos un pistol din plastic care părea real.

Ofiţerii l-au împuşcat pe bărbat de patru ori, unul dintre gloanţe lovindu-l în zona pieptului, arată sursa citată. Poliţia a confirmat pentru publicaţia Bild, că cel împuşcat nu are reşedinţă permanentă: „conform statutului actual, este un tânăr de 38 de ani din România”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

Până la sosirea ambulanţei, un poliţist i-a acordat primul ajutpr victimei. După 30 de minute, românul a fost preluat de medici, dus la un spital şi operat de urgenţă. În acest moment starea lui este stabilă, arată presa germană.

Cu toate acestea, jurnaliştii se întreabă de ce ambulanţa a ajuns după 30 de minute, timp în care românul împuşcat putea să moară?

Conform informaţiilor BILD, datorită unui ofiţer de poliţie, persoana fără adăpost nu a murit la faţa locului. Poliţistul i-a făcut şi o perfuzie rănitului.

 

Sursa: Știrile Pro TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare