fbpx
 
Afacerea Huila: Chirica ne-a dat 18 milioane de dolari gaură la buget în jaful deceniului / EXCLUSIV

Afacerea Huila: Chirica ne-a dat 18 milioane de dolari gaură la buget în jaful deceniului / EXCLUSIV


* Veolia a anunțat rezilierea contractului cu Primăria în luna ianuarie 2021, iar documentul a fost semnat efectiv în aprilie
* Mihai Chirica avea timp să cumpere cărbune pentru iarnă încă din luna iunie, când era 70 de dolari tona
* Îl va lua în noiembrie cu 270 de dolari tona. Pierderea este imensă și nu există nicio justificare, pur și simplu primarului nu i-a păsat
* Diferența de preț înseamnă o gaură de 18 milioane de dolari la bugetul local. Cu acești bani făceai o Sală Polivalentă sau pasajul subteran din Podu Roș
* Veolia a plecat din cauza pierderilor, perspectivele fiind și mai sumbre, odată cu scumpirea gazului
* Mihai Chirica exploatează CET cu o pierdere asumată în aceasta iarnă cuprinsă între 5 și 10 milioane de euro
* Gaura produsă e premeditată: timp de 6 ani, Administrația Chirica n-a transformat punctele termice în centrale de cvartal, pe gaz metan
* Jaful e total: Primăria refuză oficial să spună câte apartamente mai sunt branșate la sistemul centralizat de termoficare, pentru că pe baza unor cifre umflate s-au luat bani europeni pentru dezvoltare

Inconștiență, nepăsare, nepricepere. Sau toate trei luate la un loc. Fapte: centrala electrică și de termoficare nu are, nici la această oră, cele 100.000 tone de huilă necesare alimentării cu apă caldă și încălzire a 20.000 de familii și a sute de instituții publice, școli și spitale. Unic responsabil: primarul Mihai Chirica.

Acum, în al doisprezecelea ceas, Chirica vrea să cumpere cărbunele. În prag de iarnă, la prețuri astronomice. În loc să-l ia în primăvară cu 70 dolari/tona, vrea să-l cumpere în noiembrie cu 270 dolari/tona. Gaura în bugetul Iașului: 18 milioane de dolari.

„Suntem în fața unei iresponsabilități uriașe. Sumele care se vor constitui în prejudiciu sunt amețitoare”, a afirmat Marius Bodea, senator USRPLUS.

Și președintele PSD Iași a reacționat vehement. „Primarul Mihai Chirica a fost reales, iar acum vine nota de plată, dar ea va fi achitată de toți ieșenii! Imaginați-vă câte se puteau realiza cu acești bani”, a declarat Maricel Popa, senator PSD.

În magaziile CET există doar 25.000 t de cărbune, un sfert din cantitatea necesară pentru iarna aceasta

Suplimentar, încă două informații de context care frizează absurdul:
1) Primăria nu știe exact câte apartamente mai sunt racordate la sistemul centralizat
2) Primăria nu știe acum cât costă să producă o gigacalorie

Chirica știa din ianuarie că nu mai are cărbune
Cum s-a ajuns în această situație de-a dreptul dramatică? Operator al sistemului de termoficare din Iași a fost până acum câteva luni Veolia Energie Iași (cu acționari compania mamă Veolia și Primăria Iași).

În ianuarie, Veolia a notificat Primăria că renunță la contract și că părăsește Iașul. La 1 mai, a expirat perioada, dar Veolia a acceptat să mai stea trei luni pentru a face protocolul de predare-primire, pe de o parte, și pentru ca Primăria să vadă cine va opera pe mai departe sistemul.

La sfârșitul lunii iulie 2021, apele s-au despărțit definitiv, Veolia a plecat, iar sistemul a fost preluat de o asociere între Primărie (ca operator) și Termo-Service (companie tot a Primăriei) ca responsabil de resurse umane și management financiar.

Așadar, primarul Mihai Chirica a știut cel puțin din ianuarie 2021 că Veolia va părăsi Iașul.

Un cost uriaș pentru bugetul Iașului: 27 milioane de dolari
În paralel, alte informații care întregesc tabloul. În februarie – martie, pe piața internațională, prețul cărbunelui a fost cotat la 70 de dolari tona. În vară, în iunie, s-a ajuns la aproximativ 100 de dolari. Pentru ca acum, în toamnă, să ajungă la un maxim de 270 dolari/tona.
Ca să funcționeze pe întreg sezonul rece, CET 2 Holboca are nevoie de combustibil, în speță cărbune, peste 100.000 de tone. În depozitele uzinei mai există acum aproximativ 25.000 tone. Cumpărate în februarie 2021, tonele de cărbune ar fi costat 7 milioane de dolari. Luate în iunie, prețul ar fi fost de 10 milioane de dolari. În octombrie, valoarea a urcat, amețitor, până la 27 milioane de dolari.

O altă problemă sunt turbinele de la CET Iași pe care lichidatorul le-a vândut ca fier vechi

 

Tipic: au ratat prima licitație din amatorism
Primarul Mihai Chirica a mers din rău în mai rău. Prima licitație a fost lansată în septembrie (când tona era deja 170 dolari), iar în momentul final al licitației (octombrie) se făcuse deja 250 de dolari. Evident, bugetul fusese subdimensionat, iar nimeni nu a ofertat.

Acum, Primăria a lansat a doua procedură de achiziție. A scăzut cantitatea solicitată, la 90.000 de tone, și a mărit bugetul achiziției la 123 milioane de lei la care se va mai adăuga și costul transportului din Constanța (aproximativ 18 milioane de lei).
O primă constatare. Dacă cele 90.000 de tone de cărbune ar fi fost cumpărate în februarie, efortul bugetar ar fi fost de 6,3 milioane de dolari, dacă ar fi fost luate în iunie ar fi costat 9 milioane. Or, acum, ar putea fi de 24,3 milioane de dolari.

Raportat la februarie, „gaura” în plus la buget va fi de 18 milioane de dolari, comparat cu iunie, banii cheltuiți în plus ar fi de 15 milioane de dolari. Bani care provin din bugetul local și, deci, vor fi plătiți de toți ieșenii, indiferent dacă se încălzesc sau nu cu agent termic de la CET.

Și mai grav poate, acești 141 milioane de lei (achiziție cărbune + transport) au fost luați de la alte capitole, în urma rectificării. Deci, alte domenii, inclusiv investițiile în oraș au fost lăsate fără echivalentul a 28 de milioane de euro.

Un analist al fenomenului, expert în energie, a explicat pentru REPORTER DE IAȘI că, deși există aparent și cauze obiective care îl pot scuza pe Chirica, mare parte din vină îi aparține edilului. Iată considerațiile acestui specialist:

1) Primarul a negociat extrem de prost relația cu Veolia
Compania franceză a plecat din Iași cu 10 ani mai devreme decât prevedea contractul încheiat cu Primăria. „Între prețul cu care Veolia vindea gigacaloria, adică prețul plătit de populație și subvenția acordată de Primărie, și prețul de cost exista o diferență de vreo 100 de lei. Adică, Veolia pierdea 100 de lei la fiecare gigacalorie vândută. Nu putea continua așa la nesfârșit”, a precizat expertul.

De fapt, comunicatul Veolia din ianuarie 2021 prin care își anunța intenția de a părăsi Iașul a lansat această ipoteză, fără a preciza exact o cifră. „De când a preluat sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, Veolia Energie Iași a înregistrat pierderi semnificative, generate în principal de scăderea numărului de consumatori și de un tarif care nu a reflectat condițiile de piață”, a precizat compania în ianuarie 2021.

În cei 10 ani cât a operat la Iași, Veolia ar fi acumulat pierderi echivalente cu 30 de milioane de euro, a scris Ziarul de Iași în aprilie acest an.

CET Holboca livrează agent termic pentru maxim 25% din populatia Iașului, producția scăzând foarte mult față de acum 20 de ani

 

Teorii care n-aveau niciun fundament practic
Pe de o parte, Chirica n-a luat în serios această notificare. La vremea respectivă, primarul a enumerat soluțiile pe care le avea pentru a continua colaborarea cu Veolia.

„Echilibrarea pierderilor care se obțin din diferențele de tarif de la furnizorul de producție față de cel de distribuție (aici trebuie să intervină Ministerul Energiei), o creștere «rezonabilă» a tarifului la gigacalorie dublată de creșterea subvenției și continuarea procesului de investiții (inclusiv extinderi ale rețelei prin care să fie atrași noi consumatori)”, a spus Chirica, citat fiind de www.apix.ro.

Abia ca ultimă soluție, de nedorit, era menționată preluarea serviciului de Primărie. „O variantă secundară”, i-a zis Chirica.

A revenit cu picioarele pe pământ
Doar că primarul n-a făcut absolut nimic din ce a declarat în ianuarie. Iar în aprilie, s-a limitat doar să constate. „Începând cu data de 30 aprilie, așa cum a fost făcută și notificarea în luna ianuarie, compania va constata încetarea de comun acord a relației contractuale dintre noi și aceasta”, a declarat primarul pe 16 aprilie, citat fiind de www.telem.ro.

Un fel de „adio și-un praz verde”. Apoi, a anunțat, sec, preluarea operării serviciului de Primărie.

Iașul ia cărbunele cu 270 de dolari/t când o putea face în urmă cu 6 luni, când prețul era de doar 70 de dolari/t

 

Primarul nu s-a ocupat ani de zile de nimic concret în relația cu Veolia
Soluția specialistului în energie: „Primarul trebuia să negocieze cu Veolia exact pe palierele pe care a promis și el. O majorare de tarif, suportată parțial de consumatori, parțial de la bugetul local, înlesnirea de noi branșări, mai ales în zona de instituții publice, continuarea unui program coerent de investiții. Spre exemplu, prelungirea rețelei de termoficare în Copou ar fi fost mult mai profitabilă decât investiția realizată în Bucium. În Copou sunt multe instituții publice cu consumuri mari: Academia Română, toate corpurile și căminele Universității Cuza. Acestea pot aduce consumuri echivalente cu sute sau chiar mii de apartamente”.

Dăm 28 milioane de euro în loc de 4 milioane
Un calcul matematic: dacă Primăria ar fi fost de acord să mai dea 100 de lei în plus la fiecare gigacalorie, la un consum pe sezon rece de aproximativ 200.000 gigacalorii, ar fi însemnat un efort suplimentar de 20 milioane lei, adică 4 milioane de euro.

„Chiar dacă, pe fondul actualelor scumpiri, Veolia ar fi cerut 200 de lei în plus, bugetul ar fi suportat o cheltuială suplimentară de 8 milioane de euro. Or, acum vedem că e foarte posibil să dăm 28 de milioane de euro în plus. Și tot să nu fie suficient, iar prețul plătit de populație să se majoreze oricum”.


2) Primarul putea decide achiziția de cărbune mai devreme
În condițiile în care negocierile cu reprezentanții Veolia, pentru a-i convinge să rămână, au eșuat, primarul mai avea la dispoziție două variante ca să nu se ajungă la acest preț uriaș la cărbune.

„În februarie-martie putea negocia ca Veolia să facă această achiziție, bani pe care compania urma să și-i recupereze de la Primărie la predarea sistemului. Ori, a doua variantă, Primăria să fi organizat mai repede, în vară propria licitație. Să grăbească lucrurile”, a menționat specialistul.
Pe de altă parte, birocrația românească și modul lent în care se mișcă lucrurile, ar fi explicațiile lui Chirica. „Prin Primărie, el a motivat că nu putea să facă licitația până nu prelua, apoi că nu a avut bani și a durat până la rectificarea bugetară. Iar, în al treilea rând, i-a fost frică să facă o procedură rapidă și a publicat licitația în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SICAP) şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Astea sunt explicațiile lui pentru întârzire”, a spus o sursă din Palatul Roznovanu, aflată în anturajul primarului.

Mihai Chirica a făcut doar câteva poze pentru presă în anii de parteneriat cu Veolia. N-a schimbat cu nimic sistemul, deși 80% dintre clienți au dispărut

 

Cazanele nu vor fi pornite până în decembrie
Specialiștii au susținut că, pe actuala procedură, în cel mai bun scenariu, contractul pentru cărbune ar putea fi încheiat la sfârșitul lunii noiembrie.

Deși există o rezervă lăsată de Veolia de 25.000 de tone, CET 2 Holboca nu poate fi încă pornit. „Până nu ai cealaltă cantitatea de 90.000 de tone contractată și, eventual, câteva vagoane cu cărbune deja intrate, nu poți da drumul la Holboca. Pentru că există riscul să rămâi fără combustibil, să oprești centrala și, astfel, să o compromiți cazanele în plină iarnă”, a explicat expertul.

Pierderile pe gaz ar putea fi de 12 milioane de euro în câteva luni
În acest moment, producerea apei calde și a căldurii se realizează doar la CET 1 și doar pe gaz metan. „Sistemul de la CET 1 ar permite ca numai pe gaz să se alimenteze toți consumatorii, toată iarna. Dar pierderile acumulate o vor lua razna, vor fi colosale. Pentru că la CET se folosește gaz, care e din ce în ce mai scump, iar producția de energie electrică, care să mai echilibreze un pic balanța financiară, e aproape nesemnificativă. În schimb, la CET 2, pe bază de cărbune s-ar produce și o cantitate mult mai mare de energie electrică și, astfel, s-ar înregistra venituri mult mai consistente. Acesta este motivul pentru care nu este rentabil să arzi doar gaz”, a menționat specialistul.

Scenariul expertului este mai mult decât sumbru: dacă iarna asta se merge doar pe gaz, pierderile centralei la primăvară vor fi de 50-60 de milioane de lei (10-12 milioane de euro).

Va fi căldură dar cu ce preț?
Contactat telefonic, Alin Aivănoaei, directorul Termo-Service, și cel care a preluat și managementul termoficării, a fost succint în declarații. „Ieșenii vor beneficia pe toată perioada sezonului rece de apă caldă și încălzire la parametri optimi. Referitor la costuri, în funcție de achizițiile de cărbune și gaz, operatorul, în speță Primăria Iași, va înainta spre aprobarea ANRE tariful la gigacalorie”, a spus Aivănoaei.
Directorul s-a ferit să facă aprecieri, însă specialistul consultat de REPORTER DE IAȘI a concluzionat că o scumpire este iminentă. „Problema nu se pune dacă se majorează tariful, ci când și cu cât va interveni această creștere. Apoi, a doua întrebare, cât își va mai permite Primăria să subvenționeze din aceasta”, a punctat expertul în energie.

Agentul termic de la Holboca face 20 km până ajunge la 3-4 consumatori casnici dintr-un bloc cu 30 de apartamente din Dacia. Sistemul e o gaură neagră

 

Marius Bodea (USR): „Prejudiciul, creat de un iresponsabil”
Opozanții politici ai lui Mihai Chirica au penalizat vehement situația în care se află sistemul centralizat de termoficare. „În municipiul Iași, noi ne-am obișnuit cu acest mod al primarului Chirica de a-și bate joc de banii ieșenilor. De aceste 15 milioane de euro aproximativ cât înseamnă prejudiciul în achiziția stocului de cărbune, puteai să rezolvi definitiv problema traficului din Bucium. Investițiile care sunt necesare în zona de conflict de trafic la pasarela Bucium sau un nou drum de acces din zona Bucium către Iași. Noi stăm și ne sufocăm în trafic, inhalăm gaze, pierdem jumătate din viață în trafic pentru că un iresponsabil s-a gândit să facă o achiziție din banii noștri la prețuri mult umflate creînd un prejudiciu în bugetul ieșenilor”, a spus Marius Bodea, senator USRPLUS.

 

Maricel Popa (PSD): „S-a volatilizat 10% din bugetul Iașului”
Pe aceeași idee, a banilor irosiți, a mers și Maricel Popa, președintele PSD Iași. „Poate că oamenii nu își dau seama ce înseamnă, dar suma prevăzută acum pentru achiziția de cărbune, 123 milioane lei, reprezintă în jur de 10% din bugetul Iașului pentru acest an. Dacă ne gândim și la transportul combustibilului la Iași, ajungem la peste 140 milioane lei. Imaginați-vă câte se puteau realiza cu acești bani, cu aproape 30 milioane de euro. Este o sumă enormă, care putea fi cu mult mai mică dacă Primăria găsea soluții să facă licitația mai repede. Aceeași cantitate de cărbune putea fi achiziționată cu până la 10 milioane euro, cu tot cu transport.

Și vă spun că timp ar fi fost. Veolia a anunțat că pleacă din Iași în ianuarie, dar sunt sigur că au informat Primăria cu mult timp înainte, probabil că încă din anul 2020, dar plecarea operatorului de termoficare ar fi fost o imensă pată neagră pentru primarul liberal la alegeri. Primarul Mihai Chirica a fost reales, iar acum vine nota de plată, dar ea va fi achitată de toți ieșenii! Din păcate, așa cum Guvernul de dreapta nu s-a pregătit deloc pentru acest val 4 al pandemiei, nici Primăria liberalo-useristă nu s-a pregătit pentru sezonul rece! Așa se întâmplă când primarul liberal Mihai Chirica a pasat încălzirea ieșenilor pe mâna unui fost vânzător de șosete care a picat BAC-ul. Urmează o iarnă foarte grea pentru toți românii, din punct de vedere al facturilor la încălzire”, a spus senatorul Maricel Popa, președinte al PSD Iași.

Ca în toate marile proiecte ale Iașului, Mihai Chirica a părut abulic și depășit. N-a concretizat nimic

 

Mihai Chirica n-a făcut în 6 ani investițiile necesare pentru rentabilizare
Așadar, ieșenii vor avea apă caldă și încălzire în această iarnă. Însă nu se știe cu ce costuri, cine le va acoperi și ce se va întâmpla din primăvară. Totuși, se pot contura câteva scenarii:

1) Rentabilizarea activității noii asocieri Primărie – Termo-Service pentru operarea sistemului centralizat de termoficare nu se poate realiza nici acum, nici mai târziu fără intervenția Guvernului. „Trebuie ori o plafonare a prețurilor la combustibili, ori o subvenționare guvernamentală. Altfel, Primăria nu va avea forța financiară să susțină singură și putem asista la a doua insolvență/faliment, așa cum s-a întâmplat cu CET-ul de acum 10-12 ani”, a spus expertul.

2) O variantă, pe termen mediu, este realizarea acelei investiții de 100 de milioane euro pentru reconversia CET 2 Holboca de pe cărbune pe gaz. „Abia atunci ar putea deveni o activitate și profitabilă și prietenoasă cu mediu. Pentru că se va produce, pe bază de gaz, și energie electrică în catitate mare și energie termică.

Ca idee, acum, la fiecare tonă de cărbune ars, CET trebuie să plătească o taxă de mediu de 70 de euro. La 100.000 de tone arse într-o iarnă asta se traduce în alte 7 milioane de euro”, a spus expertul. Acest proiect, de retehnologizare a CET 2 Holboca, ar putea fi eligibil în exercițiul financiar al UE 2021 – 2027. Însă, e vorba de câțiva ani.

3) Înlocuirea actualului sistem de termoficare cu centrale de cvartal. Practic, niște microcentrale care să alimenteze câteva zeci de blocuri, cu trasee reduse, fără pierderi, cu filtre antipoluare. „Nu sunt făcute estimări de costuri, dar ar putea fi o variantă de viitor. Mai ales că, peste câțiva ani, vor fi introduse penalități pentru posesorii de centrale termice individuale la nivel de apartament. Așa e trendul în Europa, ar fi ca un timbru de mediu. Și-atunci, aceste centrale de cvartal ar fi o posibilă soluție”, a menționat specialistul

Veolia încă mai are de recuperat 15 milioane de euro de la Iași
La CET mai lucrează în acest moment aproximativ 330 de salariați. Într-o lună de vârf în iarnă, salariile cumulate ale acestora, cu tot cu contribuțiile la stat, ar putea urca chiar spre 2,5 milioane de lei, pentru că vor fi condiții speciale de lucru.

Fosta firmă Veolia Energie încă există și mai are de recuperat aproximativ 15 milioane de euro: 12 milioane de euro contravaloarea investițiilor pe care le-au făcut în sistem și le-au lăsat Iașului, plus cele 25.000 tone de cărbune, la care se adaugă încă aproximativ 3 milioane de euro, facturile restante de la populație și subvenția cuvenită de la Primărie.

„În loc de concluzie: criza energetică mondială, cu creșteri uriașe de preț la combustibili, s-a suprapus peste situația aceasta specifică a Iașului. Este imposibil de prevăzut acum deznodământul”, a spus, în final, expertul.

Primarul Mihai Chirica nu a ieșit public să prezinte situația reală a termoficării centralizate, iar la întrebările REPORTER DE IAȘI nu mai răspunde de câțiva ani.



„Nu aș vrea să-l absolvim de vină pe domnul primar pentru că anul acesta are o situație judiciară deosebită, spectaculoasă, fiind dublu inculpat în două dosare penale instrumentate de DNA, respectiv DIICOT și să-i dăm credit că domnia sa nu se poate concentra asupra problemelor Iașului fiind mai degrabă preocupat să scape de procurorii care l-au dibuit cum și cât a furat din bugetul public pentru că ceea ce se întâmplă anul acesta, se întâmplă în
fiecare an. Este, dincolo de iresponsabilitate, și un subiect pentru Curtea de Conturi care are această obligație prin statutul său, de a verifica cum au fost cheltuiți banii publici. Avem în față o lecție de manual de cum să prăduiești bugetul public numai bun de trecut într-un raport de audit al Curții de Conturi și, având în vedere și întinderea prejudiciului, competența este și a unui parchet specializat, în speță DNA sau DIICOT”, Marius Bodea, senator USRPLUS

 

Article image
După opt ani, procesul e la ultimul pas înainte de sentință, Primăria pierzând până acum. Shine Concept ar fi plătit 4,7 milioane de euro la o licitație organizată de executorul Corneliu Mititelu. Fostul asociat e în prezent angajat la Spitalul Socola și nu recunoaște că ar fi plătit suma aceasta. Actualii acționari: un pensionar de 76 de ani dispărut în ceață și un fin cu afaceri mărunte și a cărui soție lucrează chiar la ...
Autor Cezar Moraru Anchete 16 Noiembrie 2020


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30