fbpx
 
Moldovean căutat de Interpol pentru infracțiuni de violențe fizice asupra persoanei, prins la Albița

Moldovean căutat de Interpol pentru infracțiuni de violențe fizice asupra persoanei, prins la Albița


Poliţiştii de frontieră din Vama Albița au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat de autorităţi, care era cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de violenţe fizice asupra persoanei pe teritoriul R. Moldova.

„În ziua de 10 decembrie a.c, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 32 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă Interpol de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emis de autorităţile din R. Moldova, începând cu iunie 2020, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de violenţe fizice asupra persoanei, pe teritoriul R. Moldova”, arată reprezentanții ITPF Iași.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: