fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Sidney Poitier, primul actor de culoare care a luat premiul Oscar, a murit la vârsta de 94 de ani

Sidney Poitier, primul actor de culoare care a luat premiul Oscar, a murit la vârsta de 94 de ani


Sidney Poitier, actorul și activistul care a dărâmat la Hollywood barierele prejudecăților în privința actorilor de culoare, a murit vineri la vârsta de 94 de ani.

Sidney Poitier este primul actor de culoare care a obținut, în 1963, un premiu Oscar pentru cea mai bună interpretare, acordat pentru rolul său din „Lilies of the Field” (Crinii din câmpie).

Moartea sa a fost confirmată de ministrul de Externe din Bahamas, Fred Mitchell.

Născut în Miami, Florida, la 20 februarie 1927, Sidney Poitier a fost crescut la o fermă de pe Insula Cat din Bahamas și avea și cetățenia acestui stat pe care, de altfel, l-a reprezentat ca diplomat.

Sidney Poitier a cunoscut sărăcia în copilărie și a avut acces limitat la educație, însă a ajuns să devină unul dintre cei mai respectați actori ai generației sale.

Cu numeroase succese ca actor, în special în anii 1950 și 1960, din anii 1970, Poitier a început să regizeze el însuși filme de mare succes.

Pe lângă formidabilele sale abilități actoricești și regizorale, Poitier a fost cunoscut și pentru activitatea sa în diplomație. Vorbea fluent limba rusă și a fost numit ambasador al Insulele Bahamas în Japonia din 1997 până în 2007. Din 2002 până în 2007 a reprezentat Bahamas și la UNESCO.

Plin de farmec, el a fost o inspirație pentru actorii mai tineri și va rămâne unul dintre cei mai respectați actori din istoria cinematografiei americane.

Luna trecută, s-a anunțat, de altfel, că pe Broadway se pregătește o piesă de teatru despre „cariera sa deschizătoare de drumuri”.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top