Ordonanța procurorilor DNA Iași prin care s-a dispus instituirea măsurii controlului judiciar în cazul primarului Mihai Chirica a adus elemente explozive. Funcționarii din Primărie i-au indicat pe Chirica și pe cumătrul său, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, drept principalii „artizani” ai afacerii Flux-Cheșcu, tun imobiliar de milioane de euro.
Prima edificare semnată de Mihai Chirica. Scria „conform PUZ”, deși blocul depășea cu mult regulamentul aprobat. OCPI a respins actul și primarul a dat ordin să fie refăcut tot în fals
4 milioane de euro fără autorizație
Speța în câteva fraze. Firma Flux a familiei Cheșcu a construit pe Vasile Lupu 95G un bloc. În Planul Urbanistic Zonal (PUZ) au fost prevăzute 4 niveluri (2S+P+1), în autorizația de construire (AC) 3 niveluri (2S+P), iar în realitatea au fost realizate 9 (S+D+P+mezanin+4E+M).
Depășiri sunt și la amprenta la sol (875 mp față de 495,48 mp) și la suprafața construită desfășurată care trebuia să fie de doar 495,48 mp, 2.409 mp cu tot cu subsoluri, iar în certificat este de 4.185 mp.
În plus, autorizația prevedea construcția de spații comerciale și birouri, NU și locuințe. În loc să fie o clădire doar cu parter, imobilul lui Cheșcu este acum un bloc uriaș de 5.705 mp suprafață utilă cu 60 de apartamente, trei spații comerciale, trei spații de depozitare și două garaje, o construcție dispusă pe 9 niveluri.
Prin creșterea ilegală a indicatorilor urbanistici, veniturile acestui proiect imobiliar s-au majorat cu cel puțin 4 milioane de euro.
Concluzia din start: construcția nu corespundea cu autorizația
Iată, pe puncte, elementele de noutate în această speță, așa cum au fost ele prezentate de procurorii DNA Iași:
1) Anchetatorii s-au autosesizat din oficiu în această speță, a doua zi după ce REPORTER DE IAȘI a publicat, pe 12 ianuarie 2022, prima dezvăluire din această serie
2) Gabriel Ghergheșanu, fost angajat al Primăriei, acum pensionar, a fost audiat la câteva zile distanță. Ghergheșanu este cel a cărui semnătură apare pe 4 certificate de atestare a edificării, toate pentru blocul firmei Flux (administrată de Tudor Cheșcu) din strada Vasile Lupu 95G.
Context: Ghergheșanu primise, din aprilie 2018, atribuții de întocmire a proceselor verbale de recepție precum și pentru eliberarea certificatelor de atestare a edificării construcțiilor.
În septembrie 2018, a zis Ghergheșanu, a fost chemat la primarul Mihai Chirica. Edilul i-a cerut să se ducă pe Vasile Lupu, să verifice imobilul. „După efectuarea verificărilor necesare, verificări în cadrul cărora a intervenit și viceprimarul din perioada respectivă Harabagiu, martorul (Ghergheșanu – n.r.) a concluzionat că autorizația pentru imobil nu corespundea cu ceea ce se construise în realitate în teren”, au arătat anchetatorii.
Gabriel Ghergheșanu, actual pensionar (aici fotografiat după o bătaie în birourile Primăriei), a fost mulți ani omul de încredere al lui Mihai Chirica
Lui Chirica i s-a spus: „Este ilegal”
Important: „Având în vedere această constatare, Ghergheșanu Gabriel s-a deplasat imediat la primarul Chirica Mihai căruia i-a comunicat această situație, spunându-i că imobilul din strada Vasile Lupu la care l-a trimis nu este legal construit”.
Este prima mărturie clară care spune că Mihai Chirica, anterior eliberării certificatului de atestare, a știut că blocul ridicat de Cheșcu în Tătărași nu respectă parametrii din autorizația de construire.
3) După o perioadă scurtă de timp, Victor Gavriluță, inspector GIS-Cadastru în Primărie, a întocmit un certificat de atestare a edificării. A fost înregistrat sub numărul 101987 din 11 octombrie 2018. A fost semnat de Ghergheșanu și Gavriluță.
Acesta din urmă s-a dus la Raluca Mocanu, cea care deținea funcția de șef Serviciu Autorizări, dar în acea zi ținea locul arhitectei șefe Anca Brândușescu. „După aceasta, tot Gavriluță Victor s-a deplasat la primarul Chirica Mihai, ocazie cu care acesta a semnat, la rândul său, certificatul în discuție. Actul de edificare astfel emis a fost predat solicitantului Cheșcu Tudor tot de către Gavriluță Victor”, se menționează în documentul citat.
Raluca Mocanu și-a tăiat semnătura pe a doua edificare: „Mi-e frică!”
4) Așadar, primul certificat de atestare a edificării în această speță este cel semnat de Ghergheșanu, Gavriluță, Mocanu și Chirica pe 11 octombrie 2018. Cu acest act, Cheșcu s-a dus la Oficiul de Cadastru. „Nu a reușit însă să realizeze intabularea pentru că în certificatul emis în condițiile de mai sus se făcea trimitere la PUZ-ul eliberat pentru construcția clădirii, dar în realitate imobilul nu respectase acest PUZ”, au precizat procurorii. Cheșcu a făcut cale întoarsă la Primărie cerând un altul.
5) Povestea celui de-al doilea certificat de edificare, așa cum reiese din consemnările procurorului: „(...) Gavriluță Victor a întocmit un alt certificat de edificare a construcției având același număr de înregistrare ca și primul, dar cu omisiunea menționării respectării PUZ.
Ghergheșanu Gabriel a semnat în condiții similare primului act și acest certificat, dar acest al doilea document de edificare nu a mai fost eliberat solicitantului din următoarele motive: pentru a fi semnat de Mocanu Raluca Andreea în locul arhitectei șefe, Gavriluță Victor s-a deplasat la biroul acesteia, iar Mocanu Raluca Andreea după ce a semnat actul pe care i-l pusese la dispoziție Gavriluță Victor s-a răzgândit și și-a tăiat semnătura proprie spunând că îi este frică. Drept urmare acest certificat nu a mai fost dus la primar și nu a mai fost emis”.
A treia edificare: au falsificat data eliberării
6) După alte câteva zile, a fost întocmit un al treilea certificat de atestare a edificării. A purtat același număr, dar a fost datat 10 octombrie 2018. Au semnat Ghergheșanu, Gavriluță, Brândușescu (care revenise la muncă) și Gabriel Harabagiu, viceprimar.
Două detalii despre acest act:
- „Martorul (Ghergheșanu – n.r.) a menționat că, deși figurează a fi emis la 10.10.2018, este evident că în realitate actul nu este din această zi, întrucât de la emiterea primului document care figurează a fi pe 11.10.2018 și până la acesta care este al treilea certificat, a trecut peste o săptămână”
- „În certificatul de edificare emis astfel nu mai există prevederea privind respectarea PUZ, așa încât beneficiarul a avut posibilitatea să-și intabuleze imobilul la OCPI (Oficiul de Cadastru – n.r.)”.
Victor Gavriluță, de la Serviciul Cadastru, a făcut toate actele de edificare în patru rânduri, ca să „iasă treaba”
Mărturie: „Am semnat toți deși știam că e fals”
Declarația-concluzie pe care Ghergheșanu a făcut-o în fața procurorului: „Certificatul pentru Flux a fost însă emis în cunoștință de cauză de toți cei care l-am semnat, știind că imobilul nu corespundea autorizației de construire. În ceea ce mă privește și știu că în aceeași situație este și Gavriluță Victor, noi am semnat acest document din dispozițiile primarului, care ne-au fost transmise prin cererea acestuia de a rezolva această problemă. Nu știu ce resorturi au avut la bază ceilalți semnatari, inclusiv primarul sau vicele, atunci când au semnat aceste acte”.
7) După apariția articolului, Victor Gavriluță a verificat în arhivă și a constatat lipsa dosarului de edificare. „Gavriluță Victor ar fi făcut și o fotografie cu raftul cu volume de unde lipsea dosarul cu numărul de cotor al certificatului Flux, locul unde trebuia să fie acesta fiind liber”, a mai spus Ghergheșanu
Harabagiu a dictat: „Redactați actul!”
8) Ghergheșanu a fost reaudiat la începutului lunii februarie, ocazie cu care a spus că, pe lângă primarul Chirica, neregulile de pe Vasile Lupu 95G erau cunoscute și de vicele Harabagiu. „(...) Martorul Ghergheșanu Gabriel a comunicat cu certitudine viceprimarului că în locația indicată construcția Flux SRL nu respectă autorizația de construire. Viceprimarul a insistat, însă, ca martorul împreună cu numitul Gavriluță Victor să redacteze certificatul și să-l prezinte pentru semnare”, au mai precizat anchetatorii în ordonanță.
9) Același Ghergheșanu a spus că și Anca Brândușescu, arhitect șef, cunoștea situația. „La momentul semnării certificatului de edificare de către arhitecta șefă Brândușescu Anca Nora, acesteia i s-a pus la dispoziție dosarul de edificare conținând inclusiv autorizația de construire și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, aceasta fiind o practică de la care martorul Ghergheșanu Gabriel spune că «știu că ea nu făcea niciodată excepție»”, se mai arată în ordonanță.
Chirica i-a spus: „Te duci singur și rezolvi”
10) La sfârșitul lunii ianuarie 2022, a fost audiat și Victor Gavriluță. Acesta a povestit despre ziua în care, în octombrie 2018, colegul său Gabriel Ghergheșanu a venit la el de la primarul Mihai Chirica. „Martorul (Gavriluță – n.r.) arată că, în ziua respectivă, Ghergheșanu Gabriel i-a transmis că primarul i-a spus următoarele: «te duci să rezolvi problema cu edificarea doar tu», în sensul că martorul Gavriluță Victor nu trebuia să fie prezent la fața locului. Solicitarea de a «rezolva problema» precizează martorul, are următoarea semnificație: lui Ghergheșanu Gabriel i s-a cerut de către primar să facă demersurile pentru emiterea certificatului de edificare”, au notat procurorii.
11) Înainte de întocmirea certificatului, Ghergheșanu a fost la blocul din Tătărași, chiar a făcut și fotografii. „După ce a venit din teren, numitul Ghergheșanu Gabriel și a pus la dispoziția martorului Gavriluță Victor fotografiile făcute la fața locului, ambii au ajuns la concluzia că «sunt niște probleme cu această construcție»”.
Fostul director OCPI, Bogdan Șavlovschi, a intervenit prin firma proprie pentru dosarul de intabulare al lui Gheorghe Cheșcu exact când achiziționa, la prețuri subevaluate, patru apartamente în blocurile patronului Flux
Cheșcu le dicta celor din Primărie ce să scrie în atestat
12) Și Gavriluță a confirmat semnarea primului certificat de primar și înmânarea către Cheșcu. Pentru că nu a reușit să intabuleze blocul cu primul act, Cheșcu s-ar fi reîntors în Primărie și a cerut un altul.
„Primul certificat, adică cel semnat de primar, ar fi fost scanat de Gavriluță Victor și a rămas în memoria calculatorului de serviciu utilizat de acesta. Totodată, actul a rămas în fizic la Gavriluță Victor, fiindu-i restituit de Cheșcu Tudor, iar martorul l-a distrus chiar în momentul în care a redactat la calculator noul act conform cererilor solicitantului”, au consemnat procurorii.
Cererea solicitantului, adică a lui Tudor Cheșcu, era ca din certificat să fie eliminat trimiterea la PUZ. După ce REPORTER DE IAȘI a făcut dezvăluirile din acest caz, Gavriluță ar fi șters din calculatorul său certificatul scanat și semnat de Chirica.
OCPI a respins prima intabulare: suprafața construită era dublă
13) Procurorii au cerut actele aferente acestui bloc și de la Oficiul de Cadastru. Încă o surpriză: există un certificat de atestare a edificării semnat de Ghergheșanu, Gavriluță, Mocanu și Chirica, cu același număr 101987, dar din 10 octombrie 2018 (nu 11 octombrie ca cel din calculatorului lui Gavriluță) și cu două niveluri în plus (un subsol și un etaj) față de același prim act.
La acest certificat, cererea Flux a fost respinsă de Mariana Popa, registrator. În soluția de respingere, reprezentanta Cadastrului a motivat că sunt neconcordanțe în legătură cu suprafața terenului din acte, măsurată, și cea din certificatul de neurmărire fiscală. În plus, amprenta la sol are 875 mp față de doar 495,48 mp. Iar regimul de înălțime din certificat este altul decât cel din PUZ. Ba chiar și adresa era greșită.
14) După ce a fost respinsă intabulare pe aceste considerente, Flux a depus o nouă documentație prin intermediul firmei Hotarnic SRL. Două precizări: această a doua documentație, care a și fost aprobată, cuprindea certificatul semnat de Ghergheșanu, Gavriluță, Brândușescu și Harabagiu, avea celași număr 101987 și aceeași dată – 10.10.2018.
Însă, din document fusese eliminată sintagma „conform PUZ aprobat”. Adică, nu a mai existat comparația indicatorilor urbanistici între PUZ și certificatul de atestare a edificării.
Intervine directorul OCPI, omul cu 4 apartamente în blocul lui Cheșcu
O a doua mențiunea relevantă. Documentația a fost depusă prin intermediul firmei Hotarnic. Această firmă i-a aparținut lui Bogdan Șavlovschi, cel care în 2018 era chiar directorul Oficiului de Cadastru.
Șavlovschi a ieșit din firmă anterior, însă a cedat o parte din acțiuni către bunica sa, presa locală menționând, în 2016, că aceasta trăia la țară și avea 81 de ani. O investigația jurnalistică a 7IAȘI, din vara anului trecut, a arătat că rudele lui Șavlovschi au achiziționat în ultimii ani 4 apartamente de la Flux, firma familiei Cheșcu.
Publicația citată a menționat că locuințele au fost cumpărate, unele prin intermediari, cu reduceri substanțiale de prețuri. În plus, imobilele ridicate de Flux ar fi avut depășiri ale indicatorilor urbanistici în realitate față de autorizațiile de construire, dar, chiar și așa, ar fi fost intabulate.
Disoluție la Poliția Locală: au dat recepție și amendă în același timp
15) Pe traseul de la construcție la atestarea edificării, pentru blocul lui Cheșcu din Vasile Lupu 95G a mai fost emis, în 2014, un document important. Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 17 octombrie 2014 a fost semnat de Adrian Hrițcu, de la Serviciul Control Urbanism al Poliției Locale. Acesta a admis că imobilul avea mai multe etaje în plus.
De-un absurd desăvârșit: Hrițcu a semnat procesul verbal de recepție, certificând că lucrările au respectat autorizația de construire pe 17 octombrie, deși erau mai multe etaje în plus, iar pe 25.11.2014, același Hrițcu a amendat Flux cu 10.000 de lei. Nici măcar nu s-a mai deplasat la fața locului, pentru că fusese la recepție. Hrițcu l-a chemat pe Cheșcu la sediul Poliției Locale și l-a sancționat. Pentru că n-a detaliat depășirile în amendă, sancțiunea pe care Hrițcu a dat-o a fost anulată în instanță.
Atestatul de edificare depus la OCPI a fost făcut din a treia încercare și poartă semnătura viceprimarului Gabriel Harabagiu, deși acesta n-avea dreptul să intervină
Primăria lui Chirica dă patru edificări dacă ești milionar
16) Pe 26 ianuarie, procurorii DNA au făcut percheziții la: biroul lui Mihai Chirica, biroul lui Victor Gavriluță, sediul societății Flux, domiciliul lui Tudor Cheșcu, birourile Serviciului Control Urbanism al Poliției Locale
17) Sintetizând, anchetatorii au ajuns la concluzia că pentru blocul din Vasile Lupu 95G, au existat 4 variante diferite ale certificatului de atestare a edificării:
a) Cel cu nr. 101987 din 11 octombrie 2018 semnat de Chirica, Mocanu, Ghergheșanu, Gavriluță potrivit căruia blocul ar avea: demisol, parter, mezanin, 3 etaje și mansardă = 7 niveluri. Acesta a existat în calculatorul lui Gavriluță, scanat
b) Certificat semnat de Ghergheșanu și Gavriluță, dar pe care Mocanu a refuzat să-l mai semneze (sau și-a tăiat semnătura cu un X). Acesta nu mai există în fizic, ci existența lui a fost reconstituită din mărturii
c) Certificat cu numărul 101987 din 10 octombrie 2018 semnat de Chirica, Mocanu, Ghergheșanu, Gavriluță prin care se spunea că blocul are: subsol, demisol, parter, mezanin, 4 etaje, mansardă = 9 niveluri. Acesta a fost depus la Cadastru, dar dosarul de intabulare a fost respins. Apare mențiunea „conform PUZ”
d) Certificat cu numărul 101987 din 10 octombrie 2018 semnat de Harabagiu, Brândușescu, Ghergheșanu, Gavriluță, prin care se atestă un imobil cu subsol, demisol, parter, mezanin, 4 etaje, mansardă = 9 niveluri. Din acesta a dispărut sintagma „conform PUZ”.
Niciun act nu respecta autorizația. Harabagiu a semnat ilegal
Suplimentar, într-o acțiune în instanță, Primăria Iași a vorbit despre existența unui al cincilea certificat care ar fi fost emis anterior, în 2017, de Poliția Locală.
18) Tot la capitolul concluzii, procurorii au afirmat că niciuna din formele certificatului pe care le-au găsit nu respectă autorizația de construire. În plus, au spus ei, legea prevede că „pentru a da valabilitate certificatului de atestare a edificării construcțiilor, acest act se semnează de către primarul și arhitectul șef al municipiului”. Cu alte cuvinte, Ghergheșanu și Gavriluță nu aveau obligația de a semna, acest lucru fiindu-le impus prin proceduri interne.
19) Vicele Harabagiu nu avea drept să semneze astfel de documente. Exista o dispoziție din martie 2018 conform căreia Harabagiu era delegat să exercite atribuțiile primarului „pe durata deplasărilor în afara localității, efectuării concediului de odihnă sau concediului medical”. În ziua de 10 octombrie 2018, primarul Chirica nu se afla în niciuna dintre situații.
„Semnarea actului în discuție de către viceprimarul Harabagiu Gabriel considerăm că s-a efectuat în condițiile îndeplinirii de către acesta, în timpul serviciului, a unui act ce nu intră în atribuțiile sale, existând astfel indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de «uzurparea funcției»”.
Lotul Chirica și acuzațiile
20) Acuzațiile procurorilor:
Mihai Chirica, primar:
- fals intelectual în formă continuată
- instigare la uzurparea funcției
Gabriel Harabagiu, viceprimar atunci:
- fals intelectual în formă continuată
- uzurparea funcției
Anca Brândușescu, arhitect-șef atunci:
- abuz în serviciu
Mariana Popa, registrator Oficiul de Cadastru:
- abuz în serviciu
Tudor Cheșcu, administratorul Flux:
- participarea la infracțiunile în care ar fi implicați Harabagiu și registratorul Popa, sub forma complicității
Blocul de 4 milioane de euro construit ilegal de Cheșcu și pe care primarul Chirica l-a edificat fără să pretindă nimic
Chirica influența mersul anchetei din interiorul Primăriei
Procurorii au mai motivat că instituirea măsurii controlului judiciar este necesară în cazul primarului Mihai Chirica. „Pentru a împiedica înfluențarea persoanelor ce au fost sau urmează a fi audiate în cauză”, este una dintre justificări.
Anchetatorii au observat chiar unele acțiuni ale lui Chirica: (...) pe care le considerăm a fi întreprinse de către acesta în scopul denaturării situației de fapt, precum și al acoperirii eventualelor indicii care ar mai putea fi identificate (...)”. Astfel, după ce REPORTER DE IAȘI a scris despre acest caz, iar procurorii s-au sesizat, Chirica a înaintat Tribunalului o acțiune prin care solicită anularea certificatului de atestare a edificării.
Un întreg dosar de avizare a dispărut din arhiva Primăriei
Mai mult, procurorii au insistat și pe faptul că dosarul de edificare a construcției lui Cheșcu a dispărut din arhiva Primăriei Iași. Culmea, după apariția articolelor REPORTER DE IAȘI, primarul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătorie.
Procurorii DNA au atras atenția: „Organul de urmărire penală apreciază, însă, că această dispariție a dosarului de edificare pe care reprezentantul autorității publice locale o sesizează ulterior comunicării publice de către instituțiile de presă a cazului, nu poate să fie decât în propriul său avantaj, întrucât documentația în discuție conține documente care ar fi putut să constituie mijloace de probă în legătură cu activitățile ilicite ce fac obiect al prezentului dosar”.
Anchetatorii au fost fermi în exprimare: „Apreciem că aceste demersuri sunt efectuate în scopul sustragerii inculpatului (Mihai Chirica – n.r.) de la urmărirea penală, acesta urmărind distragerea atenției organelor judiciare și nu numai, de la faptele cu caracter penal săvârșite anterior și, eventual, pentru remedierea efectelor unor înscrisuri (certificate de atestare a edificării) despre care, prin solicitarea anulării acestora, se recunoaște implicit că au fost emise cu încălcarea prevederilor legale”.
Chirică dă ordine din sufragerie
Un alt paragraf din ordonanță: „Totodată, prin aceleași acțiuni, inculpatul (Mihai Chirica – n.r.) urmărește îngreunarea anchetei și justa aflare a adevărului, concentrând atenția mass-mediei (în care s-au publicat date privind demersurile de mai sus inițiate de primar) și a publicului larg asupra unor date colaterale pe care le apreciem a fi neconcludente și care ar putea conduce, din punct de vedere al inculpatului la înlăturarea răspunderii penale”.
Audierile în acest dosar au continuat inclusiv ieri, 7 februarie 2022. Există informații că, deși este în control judiciar, primarul Mihai Chirica continuă, din propria sufragerie, să dea indicații în Primărie.