fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Hoț prins la furat, lovit mortal cu o bâtă de paznicul de la o fermă din apropiere de Bârlad

Hoț prins la furat, lovit mortal cu o bâtă de paznicul de la o fermă din apropiere de Bârlad


Un bărbat de 40 de ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost lovit de paznicul care l-a prins în timp ce încerca să fure de la o fermă din apropiere de Bârlad.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, cazul s-a petrecut la o fermă din localitatea Tutova, Bărbatul de 40 de ani încerca să fure furaje pentru păsări. Paznicul fermei a declarat polițiștilor că în momentul în care a încercat să-l prindă, acesta l-ar fi amenințat cu un cuțit. Atunci a ripostat și l-a lovit cu bâta pe care o avea asupra sa.

Cei care au sunat la 112 pentru a cere ajutor au fost reprezentanții fermei. La fața locului a fost trimis atât un echipaj medical, cât și polițiști, respectiv tehnicieni criminaliști pentru a efectua cercetări.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad şi ulterior, pe timpul nopţii, ar fi decedat, în timp ce era transportat la o unitate medicală din municipiul Iaşi", precizează IPJ Vaslui.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad şi tehnicieni criminalişti, pentru a fi stabilite împrejurările în care s-au produs faptele sesizate.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cauza fiind declinată, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

 

Sursa: Digi24

 


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac