Potrivit acestuia, flăcările erau foarte mari şi ameninţau să se extindă la un alt adăpost de animale din vecinătate, dar şi la alte trei gospodării.
„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de intervenţie. Incendiul se manifesta generalizat la depozitul de furaje, adăpostul de animale şi o magazie. Concomitent cu acţiunea de stingere, colegii noştri au salvat doi viţei dintr-un grajd şi au reuşit să protejeze de flăcări un alt adăpost de animale şi trei case aflate în imediata vecinătate", a precizat Cesane.
De asemenea, o ambulanţă a ajuns la faţa locului pentru acordarea de îngrijiri medicale proprietarului, care a suferit arsuri uşoare în momentul în care a intervenit să salveze caii aflaţi în interiorul adăpostului.
Cauza probabila a fost stabilita ca fiind autoaprinderea furajelor.
Sursa: Agerpres