fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Estonia va demonta sau muta toate monumentele sovietice rămase în țară

Estonia va demonta sau muta toate monumentele sovietice rămase în țară


Toate monumentele rămase în Estonia din epoca sovietică vor fi în curând demontate sau relocate, a anunţat prim-ministrul acestei ţări baltice, care are graniţă comună cu Rusia, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

„Principalul aspect a fost stabilit - monumentele sovietice trebuie să fie îndepărtate din spaţiul public, iar noi vom face acest lucru cât mai curând posibil”, a declarat prim-ministrul eston Kaja Kallas, joi, la Tallinn.

Momentul şi ordinea în care aceste monumente vor fi îndepărtate individual vor depinde de dorinţa şi de planurile logistice ale oraşelor şi municipalităţilor vizate, a adăugat ea.

Potrivit premierului Kaja Kakkas, în Estonia există în continuare între 200 şi 400 de monumente rămase din era sovietică. După ocuparea sa alternativă de către Germania şi Uniunea Sovietică în cel de-Al Doilea Război Mondial, acest stat baltic a ajuns să facă parte fără voia sa - alături de Letonia şi Lituania - din U.R.S.S. până în anul 1991.

Miercuri, mai mulţi localnici s-au reunit în proximitatea unui monument controversat, care reprezintă un tanc, în oraşul Narva, situat lângă graniţa estono-rusă, după apariţia unor informaţii în spaţiul public potrivit cărora acea relicvă a războiului, aşezată pe un soclu înalt, urma să fie demontată.

Oficialii oraşului eston, a cărui populaţie de 60.000 de locuitori este compusă într-un procent de peste 90% din etnici ruşi, au susţinut discursuri în care s-au pronunţat împotriva relocării monumentului. Ei au spus că vor încerca să poarte discuţii cu guvernanţii din Tallinn în această privinţă după anunţul făcut de prim-ministrul Estoniei.

„Un tanc este o armă a crimei, nu este un obiect de comemorare. Şi aceleaşi tancuri sunt în prezent folosite pentru a ucide oameni pe străzile din Ucraina”, a spus însă Kaja Kallas.

Aproximativ un sfert din locuitorii Estoniei sunt etnici ruşi, iar mulţi dintre ei au în continuare legături familiale cu Rusia. Unii dintre ei susţin strategia militară a preşedintelui Vladimir Putin şi invazia din Ucraina, potrivit unui sondaj recent.

În luna iunie Letonia învecinată a adoptat la rândul ei o lege pentru demolarea Monumentului Victoriei Sovietice de la Riga și a altor 300 de monumente ce glorifică regimurile totalitare.

 

Sursa: Agerpres


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac