fbpx
 
Foto: India Posts Foto: India Posts

Scriitorul Salman Rushdie a fost scos de pe ventilator și vorbește după atacul de vineri, din SUA


Scriitorul Salman Rushdie a fost scos de pe ventilator şi vorbeşte după ce a fost înjunghiat vineri la o conferinţă la New York, relatează duminică DPA, citată de Agerpres.

Scriitorul britanico-american Aatish Taseer a menţionat într-o postare pe Twitter, între timp ştearsă, că bărbatul în vârstă de 75 de ani „a fost scos de pe ventilator şi vorbeşte (şi glumeşte)", fapt confirmat de agentul autorului, Andrew Wylie.

Wylie a afirmat anterior că Salman Rushdie este conectat la ventilator şi şi-ar putea pierde un ochi după ce a fost înjunghiat în braţ şi în ficat în timpul atacului.

Autorul britanic de origine indiană, al cărui roman "Versetele satanice" a dus la ameninţări cu moartea din Iran în anii 1980, era pe cale să susţină vineri un discurs la o conferinţă în New York când a fost atacat.

Bărbatul inculpat pentru înjunghierea lui a pledat sâmbătă „nevinovat" la acuzaţiile de tentativă de crimă şi asalt.

Un avocat al lui Hadi Matar, de 24 de ani, a anunţat sâmbătă pledoaria clientului său la o audiere oficială într-un tribunal din vestul New York.

Scriitorul a fost înjunghiat cel puţin o dată în gât şi o dată în abdomen, potrivit poliţiei, înainte de a fi transportat de urgenţă la spital.

Salman Rushdie şi-a început cariera la începutul anilor 1970 cu două cărţi lipsite de succes înainte de „Copiii de la miezul nopţii", o carte despre naşterea Indiei, care a câştigat Booker Prize în 1981.

Autorul a trăit mulţi ani la Londra într-un program de protecţie al guvernului britanic după ce ayatollahul Ruhollah Khomeini a emis o fatwa în 1989, după ce romanul său "Versetele satanice" a fost acuzat de blasfemie.

În 1998, guvernul iranian guvernul iranian şi-a retras sprijinul pentru condamnarea la moarte şi Salman Rushdie a revenit gradual în viaţa publică, apărând chiar în filmul din 2001 "Bridget Jones's Diary".

Indexul privind Cenzura, o organizaţie care promovează libertatea de expresie, a relatat că s-au strâns bani pentru a suplimenta recompensa pentru uciderea lui Salman Rushdie în 2016, ceea ce arată că fatwa este încă valabilă.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30