fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Cele mai clare imagini cu Neptun, publicate de NASA: apar și unele inele care, de obicei, sunt foarte greu de văzut

Cele mai clare imagini cu Neptun, publicate de NASA: apar și unele inele care, de obicei, sunt foarte greu de văzut


NASA a publicat noi imagini cu Neptun surprinse cu telescopul spațial James Webb, arătând unele dintre inelele planetei. Sunt cele mai clare fotografii cu inelelor lui Neptun din ultimii 30 de ani,  de când Voyager 2 de la NASA a surprins inelele în timpul unui zbor în 1989, a transmis agenția americană.

NASA a spus că datorită tehnologiei avansate a telescopului au putut fi surprinse inclusiv inelele care, de obicei, sunt greu de văzut.

„Au trecut trei decenii de când am văzut ultima dată aceste inele slabe și prăfuite și este prima dată când le-am văzut în infraroșu”, a declarat Heidi Hammel, om de știință interdisciplinar pentru Proiectul Telescopului James Webb, potrivit ABC News.

Neptun este cea mai îndepărtată planetă din sistemul solar și este cunoscută drept „gigantul de gheață” alături de Uranus, deoarece interiorul său este format din substanțe chimice mai dense decât giganții gazosi, Jupiter și Saturn, potrivit NASA.

În imaginile surprinse de telescopul spațial Hubble, Neptun apărea în nuanțe de albastru, însă acum apare mai vizibil cu ajutorul telescopului Webb, care folosește tehnologia infraroșu ce facilitează identificarea obiectelor din spațiu.

În plus, telescopul spațial James Webb a capturat 7 dintre cele 14 luni ale lui Neptun, cea mai mare fiind Triton, care orbitează planeta înapoi, apărând cu vârfuri de difracție, ce pot fi observate în multe imagini de la Webb, a mai transmis NASA.

Potrivit agenției, „gigantul de gheață” este situat de aproximativ 30 de ori mai departe de Soare decât Pământ și orbitează o regiune îndepărtată întunecată a sistemului solar.

Neptun se află atât de departe de Soare încât o amiază de pe planetă este ca un amurg slab pe Pământ, explică cercetătorii NASA.

Lansat pentru prima dată în decembrie, telescopul Webb a lansat imagini ale spațiului adânc din iulie, oferind milioanelor de oameni o privire mai bună asupra galaxiilor și planetelor.

 

Sursa: Europa FM


ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Cartierul Austriac