fbpx
Print this page
Trei soldați ruși care au violat o mamă și pe fiica acesteia în Ucraina, bătuți cu scaunele de propriii camarazi și superiori

Trei soldați ruși care au violat o mamă și pe fiica acesteia în Ucraina, bătuți cu scaunele de propriii camarazi și superiori


Trei soldați ruși care au violat o mamă și pe fiica acesteia în Ucraina au fost bătuți cu scaunele de propriii camarazi și superiori, care au vrut chiar să-i împuște, dezvăluie un dezertor din trupele lui Putin

Soldații ruși violează și jefuiesc în Ucraina, recunoaște un dezertor care acum solicită azil politic în Spania, potrivit Daily Mail.

Nikita Cibrin (foto jos) dezvăluie un episod terifiant, în care patru militari ruși au violat o ucraineancă și pe fiica acesteia, în localitatea Andriivka.

Unul a reușit apoi să fugă, dar ceilalți trei au căzut pradă furiei propriilor camarazi și superiori, care i-au bătut pe violatori cu scaunele și au vrut chiar să-i împuște.

Un violator a fugit, iar ceilalți au fost bătuți de colegii soldați și comandanți folosind scaune. Au vrut să-i împuște pentru comiterea atrocității. Nu au putut fi acuzați pentru că nu existau dovezi, așa că au fost pur și simplu concediați din armată”, a declarat Nikita Cibrin.

Soldatul rus a negat însă că violența sexuală ar avea aprobarea superiorilor direcți, dar susține că trupele se tem constant de presiunea fizică și psihologică pusă asupra lor.

Rusul de 27 de ani spune acum că este dispus să spună tot ce a făcut și a văzut în fața unui tribunal internațional.

Nikita a servit până să dezerteze sub notoriul comandant Azabeth Omurbekov (foto), cel acuzat că a ordonat violarea și masacrarea femeilor și fetelor din Bucea. Cel care a devenit astfel cunoscut drept „Măcelarul din Bucea” a fost avansat de Vladimir Putin pentru faptele sale la gradul de colonel.

Atrocitățile de la Bucea au fost descoperite în aprilie, după ce forțele ruse s-au retras din jurul Kievului, nereușind să pună mâna pe capitala Ucrainei și să răstoarne guvernul. Au fost găsite în urma lor gropi comune, iar cadavrele civililor împânzeau străzile. Sute de civili ucraineni au fost masacrați de către soldații ruși.

Tânărul susține că soldații ruși au „înebunit” practic pe frontul din Ucraina și au dezvoltat astfel „sindromul Rambo”, care i-a determinat să violeze și să jefuiască.

Sindromul Rambo a fost definit ca o afecțiune psihică ce a fost constatată în rândul soldaților americani care au comis atrocități, de regulă crime și violuri, pe fronturile din Irak și Afganistan.

Autoritățile americane au judecat și condamnat sute astfel de soldați după întoarcerea acasă, comiterea faptelor fiind pusă pe seama traumei de război, combinată cu abuzul de alcool și problemele familiale, potrivit unui studiu publicat de Center for a New American Security (CNAS).

Au luat-o razna”, a spus Cibrin despre trupele ruse aflate sub comanda lui Omurbekov. ”Își spuneau ”avem puterea, avem tancurile, avem vehicule de luptă de infanterie, arme, putem face orice”. S-a declanșat sindromul Rambo”, a declarat soldatul rus.

Pe lângă violuri, Nikita Cibrin spune că soldații din unitatea lui au jefuit case pentru obiecte de valoare. „Au furat decorațiuni de uz casnic și dispozitive mobile. Mulți au găsit alcool în case și l-au băut”, a mai spus el.

Tânărul pune barbaria camarazilor săi pe seama condițiilor proaste și a amenințărilor venite de la superiori.

Oamenii nu mai erau deja de mult timp în lumea normală. Nu mai erau condiții normale de viață. Armata ucraineană a arătat filmări ale uneia din tranșeele lor, unde totul era uman: adăpost, protecție împotriva ploii, paturi normale și electricitate. Ucraina își tratează soldații mult mai bine”, a declarat dezertorul rus.

Acesta povestea și cum sunt ținuți sub presiune soldații care nu aprobau invazia lui Putin: ”Toți erau amenințați că li se taie penisul sau testiculele ori că vor fi împușcați”.

Nikita Cibrin a petrecut 4 luni în Ucraina înainte de a fugi înapoi în Rusia, într-un camion cu alimente. A spus că a înebunit pe front ca să fie concediat, dar nu a reușit asta.

Pentru ei, sunt un trădător al patriei. Ce trebuia să fac? Să merg înapoi la război și să ucid civili ucraineni? Să merg la închisoare? Mai rămânea a treia opțiune – să fug”.

A reușit să ajungă la Madrid pe 15 noiembrie și a cerut azil. Nikita neagă că ar fi văzut dovezi directe de tortură, viol și crimă, de care au fost acuzați unii dintre camarazii săi. Dar el stătea la 50 de kilometri de Kiev, în Lypivka, în momentul în care avea loc mascrul de la Bucea.

A spus însă că s-au răspândit imediat zvonuri despre cele petrecute printre soldații ruși și astfel toți au aflat de masacrul de la Bucea, în scurt timp.

Acum, el este dornic să depună mărturie în fața instanței internaționale despre timpul petrecut în Ucraina.

„Nu am nimic de ascuns. Acesta este un război criminal. Vreau să fac tot ce pot ca să se oprească”, afirmă Nikita, care susține că el, personal, nu a tras nici măcar un foc de armă în cele patru luni petrecute în Ucraina.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare