fbpx
 
The Mirror The Mirror

Samantha Fox, arestată după ce s-a urcat beată în avion. Cântăreața a provocat un scandal și a fost evacuată


Vedeta britanică Samantha Fox ar fi fost arestată pentru că ar fi provocat o altercație, băută fiind, într-un avion, înainte de decolare.  

Potrivit The Sun, cântăreața și modelul, în vârstă de 56 de ani, a fost dată afară din avion după ce ar fi intrat într-o dispută cu un alt pasager, ceea ce a dus la arestarea ei, scrie People.

Interpreta, care a devenit celebră în anii '80, ar fi petrecut o noapte în închisoare.

Autoritățile au declarat pentru publicația citată că au arestat o femeie în vârstă de 50 de ani „sub suspiciunea că se afla în stare de ebrietate la bordul unui avion”.

The Sun relatează că avionul, care urma să zboare de pe aeroportul Heathrow din Londra spre Munchen, Germania, s-a întors pe pista de îmbarcare, din cauza incidentului. Se spune că pasagerii au coborât din aeronavă și au petrecut noaptea la un hotel înainte de a putea relua călătoria a doua zi.

Înainte ca Fox să ajungă faimoasă, ea a atras atenția pozând ca fata de la pagina 3 în The Sun. După o carieră de modeling de succes în tabloid, care s-a desfășurat din 1983 până în 1986, ea și-a mutat atenția către muzică.

Artista pop și-a lansat albumul de debut Touch Me în 1986, care a inclus single-ul de succes internațional Touch Me (I Want Your Body).

De atunci, ea a lansat în total șase albume.

Fox a continuat să organizeze turnee de-a lungul anilor. 

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: