fbpx
YouTube YouTube

Patru persoane au fost împuşcate mortal într-un tren din Chicago (VIDEO)


Patru persoane au fost împuşcate mortal luni într-un tren la periferia oraşului Chicago, în nordul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, raportând arestarea unui suspect, notează AFP.

Poliţia, alertată de un apel la serviciile de urgenţă foarte devreme într-o zi de sărbătoare în Statele Unite, a precizat că a descoperit cele patru victime în staţia Forest Park, punctul terminus al liniei albastre.

Trei persoane au fost declarate moarte la sosirea serviciilor de urgenţă, iar a patra a murit la spital.

„Victimele erau toate pasageri ai acestui tren", a declarat şeful adjunct al poliţiei din Forest Park, Christopher Chin, într-o conferinţă de presă.

Un suspect a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere video şi a fost arestat în cursul dimineţii, a adăugat el. „A fost găsită o armă", a subliniat Chin.

Statele Unite deplâng un număr foarte ridicat de decese cu arme de foc în comparaţie cu alte ţări dezvoltate. Fenomenul se explică prin proliferarea armelor individuale: un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult american din doi trăieşte într-o casă în care există o armă.

În iunie, chirurgul general al Statelor Unite, Vivek Murthy, a proclamat violenţa cu arme de foc drept „criză urgentă de sănătate publică", subliniind în special că, din 2020, aceasta a devenit principala cauză de deces în rândul copiilor şi adolescenţilor americani, în faţa accidentelor rutiere.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30