fbpx
 
Stare de urgență în Carolina de Nord. A fost chemată Garda Națională pentru a liniști spiritele

Stare de urgență în Carolina de Nord. A fost chemată Garda Națională pentru a liniști spiritele


Guvernatorul statului american Carolina de Nord a decretat stare de urgență miercuri în urma violențelor care au continuat în a doua noapte la Charlotte, după uciderea unui afro-american de către un polițist, relatează AFP și DPA.

 

„Am decretat stare de urgență și am luat inițiativa de a desfășura Garda Națională și poliția rutieră pentru a ajuta poliția locală la Charlotte", a scris Pat McCrory pe contul său de Twitter.

 

Un protestatar a fost împușcat miercuri și a decedat ulterior la spital, în a doua noapte de proteste violente în orașul Charlotte din statul american Carolina de Nord, după ce un polițist a ucis un suspect de culoare, transmit agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.

 

Șeful poliției din Charlotte, Kerr Putney, nu a identificat victima de miercuri și nu a afirmat explicit că aceasta participa la proteste.

 

Poliția a folosit miercuri noaptea gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene împotriva câtorva sute de manifestanți, în centrul orașului.

 

Violențele au izbucnit la Charlotte marți noaptea, după ce un polițist — tot de culoare — a împușcat mortal un bărbat în vârstă de 43 de ani, în timpul unei misiuni pentru arestarea unui suspect.

 

Keith Lamont Scott, care nu era persoana căutată, se afla într-o mașină din parcarea unui imobil și era în posesia unei arme de foc, potrivit poliției. În schimb, apropiații săi afirmă că el nu avea decât o carte în mână. Polițiștii au explicat că au deschis focul deoarece s-au simțit amenințați de Scott după o altercație. Brentley Vinson, cel care ar fi tras glonțul fatal, a fost suspendat din funcție pe durata anchetei.

 

(Sursa: realitatea.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: